Exclusiv Ce primă împart tricolorii U21 după calificarea la EURO 2021. Mutu a făcut listele
articol scris de Digi Sport01.12.2020, 13:05
Federaţia Română de Fotbal a decis să suplimenteze banii oferiţi de UEFA pentru calificarea României la turneul final EURO 2021, rezervat echipelor Under 21.
Premier League: Arsenal - Ipswich, vineri, 22:15, DGS 1
Premier League: Liverpool - Leicester, joi, 22:00, DGS 1
Comitetul Executiv al FRF a aprobat în şedinţa de luni, 30 noiembrie, suma totală pe care jucătorii care au participat la preliminarii o primesc pentru performanţă.
300.000 de euro pentru calificarea la EURO 2021
Naţionala de tineret a României s-a calificat pentru a doua oară consecutiv la un turneu final U21, după 1-1 în ultimul meci, cu liderul Danemarca. Este pentru prima dată când fotbalul românesc obţine o asemenea performanţă.
Fotbaliştii şi staff-ul vor împărţi 300.000 de euro, deşi UEFA a acordat o sumă mai mică, suplimentată de federaţie. Adrian Mutu, care ar putea pleca de la cârma selecţionatei U21, este cel care a făcut listele, iar banii au fost alocaţi în funcţie de minutele jucate. Primele sunt între 17.000 si 500 de euro, ultima primă fiind cea acordată convocaţilor care nu au jucat deloc. Acum doi ani, listele lui Rădoi cuprindeau sume între 12.500 si 500 de euro.
EURO 2021 U21 se dispută în două perioade. Una în martie şi cealaltă în iunie
Galerie Foto
Campionatul European din 2021, găzduit de Ungaria și Slovenia, se va disputa într-un format unic, format din două faze. Meciurile din faza grupelor sunt programate în intervalul 24 - 31 martie, în timp ce fazele eliminatorii se vor desfășura după două luni, în perioada 31 mai - 6 iunie.
Tricolorii își vor afla adversarele din grupă joi, 10 decembrie, în urma tragerii la sorți de la Nyon.
Cele 16 echipe calificate vor fi împărțite în patru grupe, gazdele Ungaria și Slovenia urmând să fie repartizate automat în grupa A, respectiv B. Celelalte formații vor fi distribuite în funcție de coeficient.
Primele două clasate din fiecare grupă se vor califica în sferturile de finală. Ultimul act al EURO 2021 U21 este programat pentru 6 iunie, la Ljubljana.
Cele 16 echipe calificate la turneul final al Euro U21 2021
- Ungaria
- Slovenia
- Rusia
- Elveția
- Olanda
- Danemarca
- Spania
- Anglia
- Franța
- Italia
- Portugalia
- Cehia
- Germania
- Croația
- România
- Islanda
Etichete: adrian mutu , prime , bani romania u21 , prime romania u21
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Un accident extrem de grav a avut loc, joi, pe șoșeaua cunoscută drept „Drumul morții”, pe DN2, la...