Selecționerul Spaniei, Robert Moreno, a făcut lumină în cazul puștiului-minune, Ansu Fati: "Vreau să-l ajut"
04.10.2019, 16:33Ansu Fati este noua senzație a fotbalului spaniol, iar prestațiile sale în tricoul Barcelonei l-au propulsat în atenția selecționerului Spaniei, Roberto Moreno, care a confirmat.
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
"Ansu Fati a fost în lotul lărgit, ca și alții (Adama, Mikel Merino). Tot ce se întâmplă în jurul lui este excepțional. Vreau să-l ajut pentru că merită. A fost accidentat. Ceea ce e cel mai important, spre binele tuturor, este să fim sinceri pentru ca el să continue să crească.
Criteriile noastre sunt variabile. Când analizăm fiecare jucător în parte, știm că nu putem trata fiecare caz la fel", a spus Roberto Moreno.
Spania face parte din grupa F a preliminariilor pentru Euro 2020, alături de România. În următoarele meciuri, ibericii vor întâlni Norvegia, pe 12 octombrie, și Suedia, pe 15 octombrie.
Ansu Fati, cel mai tânăr marcator din istoria Barcelonei
Ansu Fati s-a mutat din Guineea-Bissau în Spania la vârsta de şase ani. El este la academia Barcelonei din 2012 şi a debutat la campioana Spaniei pe 25 august, în meciul pierdut în fața celor de la Athletic Bilbao, scor 1-0, fiind cel mai tânăr jucător al catalanilor după 1941.
El putea obţine uşor şi paşaport portughez, datorită bunicilor lui, care s-au născut într-o fostă colonie portugheză.
Ansu Fati este şi cel mai tânăr jucător din istoria clubului FC Barcelona care a evoluat în cupele europene, la vârsta de 16 ani, 10 luni şi 14 zile.
Jucătorul din Guineea-Bissau a devenit cel mai tânăr marcator al Barcelonei pe 31 august, când a înscris în partida de campionat cu Osasuna, terminată la egalitate, scor 2-2.
Chiar dacă Ansu Fati (16 ani) a primit recent cetățenia spaniolă, jucătorul Barceloneinu poate evolua, deocamdată, pentru echipa națională. FIFA a cerut federației din Spania mai multe acte, înainte de a-și da acordul ca fotbalistul să evolueze pentru reprezentativa iberică.
Etichete: spania , preliminarii euro 2020 , ansu fati
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Primele rezultate parțiale ale alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie, primul tur de scrutin, au...