Tragerea la sorţi a EURO 2020 va avea loc la Bucureşti! Reacția lui Răzvan Burleanu după decizia istorică a UEFA
15.03.2019, 12:20Tragerea la sorţi pentru grupele EURO 2020 va avea loc în România, la Romexpo, în Bucureşti, pe 30 noiembrie. Anunțul a fost făcut de ambasadorul EURO 2020, Christian Karembeu.
Președintele FRF, Răzvan Burleanu, a avut o primă reacție după anunțul făcut de fostul campion mondial.
Premier League: Man. City - Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1
SuperLiga: CFR Cluj - Rapid, sâmbătă, 21:30, DGS 1
”E o bucurie enormă, pentru că e o recunoaştere a fotbalului românesc de către UEFA. Îi mulţumesc lui Aleksander Ceferin, preşedintele UEFA, pentru faptul că ne găsim în această situaţie. Vom face tot ce ţine de noi pentru ca evenimentul să iasă bine, iar astfel să promovăm România la nivel internaţional. Ştiam de acest lucru încă de ieri (n.r. - joi)”, a declarat Răzvan Burleanu.
Arena Națională este destinată pentru desfășurarea celor patru meciuri de la EURO 2020, pe 14, 18 și 22 iunie în Grupa C și pe 29 iunie pentru optimile de finală. Dacă se califică, naționala României va juca cel puțin două partide la București.
Tragere la sorţi Euro 2020 | Unde ar juca România meciurile de la turneul final
În situația în care România se va califica la Euro 2020 va disputa două meciuri din faza grupelor la București, pe Arena Națională. Tot în București, tricolorii vor avea și baza. Capitala este cuplată cu Amsterdam, astfel că, în cazul în care România și Olanda obțin biletele la Euro 2020, vor face parte din aceeași grupă, mai precis din Grupa C.
”Portocala Mecanică” va juca două meciuri la Amsterdam, iar pentru partida directă se va trage la sorți între cele două stadioane, Arena Națională și ”Johan Cruyff”. În situația în care România nu ajunge la Euro 2020, o altă țară care nu are oraș organizator, precum Belgia, Franța sau Elveția, se va cupla cu Olanda.
Etichete: razvan burleanu , tragere grupe euro 2020 , reactie razvan burleanu
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...