Decizia luată în cazul tricourilor Ucrainei, care au fost contestate de Rusia. Anunțul făcut de UEFA
articol scris de Digi Sport12.06.2021, 15:13
Ucraina va acoperi sloganul "Glorie eroilor" de pe tricourile sale pentru EURO 2020, contestat de Rusia, urmând ca naționala lui Shevchenko să ascundă sintagma respectivă cu o mini-hartă a ţării, a anunţat un oficial al UEFA.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
EURO 2020 | Ucraina ascunde sloganul de pe tricou
UEFA a cerut o modificare a tricoului ucrainean, înaintea startului EURO 2020 considerând ca fiind "politic" sloganul respectiv, pe fondul conflictului ruso-ucrainean.
Federaţia ucraineană de fotbal (AUF) anunţase ulterior că a ajuns la un "compromis" cu forul european în acest litigiu, primul incident diplomatic al turneului care s-a deschis vineri seara la Roma şi se va încheia pe 11 iulie la Londra.
Conform UEFA, selecţionata ucraineană va acoperi sloganul "Glorie eroilor" imprimat in interiorul gulerului tricourilor de joc cu o ţesătură reprezentând "harta Ucrainei", înconjurând "sigla federaţiei".
"Vor acoperi sloganul, iar acest lucru va fi verificat de către delegatul UEFA înaintea fiecărui meci", a indicat un purtător de cuvânt al forului fotbalistic european, estimând că acest aranjament "nu este diferit de ceea ce a fost decis joi".
EURO 2020 | Federația Rusă de Fotbal trimisese o scrisoare către UEFA
Federaţia Rusă de Fotbal anunţase, marţi seara, că a adresat o scrisoare Uniunii Europene de Fotbal (UEFA) pentru a denunţa noul tricou al selecţionatei ucrainene pentru turneul final al EURO 2020, pe care figurează Crimeea, anexată de Rusia în 2014, precum şi regiunile Doneţk şi Lugansk, controlate de separatiştii pro-ruşi.
De asemenea, pe tricouri mai figurează sloganurile "Glorie Ucrainei! Glorie Eroilor!", făcând referire la un cântec patriotic devenit strigăt mobilizator pentru manifestanţii care l-au înlăturat pe fostul aliat al Kremlinului, Viktor Ianukovici, după o mişcare populară în 2014.
Serviciul de presă al Federaţiei ruse de fotbal a declarat pentru AFP că "chiar şi cu modificările făcute, echipamentul selecţionatei Ucrainei rămâne politizat şi creează un precedent periculos", fără a indica ce măsuri doreşte să ia în acest caz.
Reprezentativa Ucrainei va debuta în Grupa C de la EURO 2020 pe 13 iunie, la Amsterdam, contra Olandei. Vor urma apoi meciurile cu Macedonia de Nord (17 iunie) şi Austria (21 iunie), ambele la Bucureşti.
- Rusia va evolua în Grupa B, alături de Belgia (pe care o va înfrunta azi, de la ora 22:00), Finlanda şi Danemarca.
Etichete: rusia , ucraina , uefa , tricouri ucraina
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...