Video&Foto Cum au plecat spre case cei peste 22.000 de spectatori de pe Arena Naţională. Preţurile la serviciile de ridesharing au explodat
articol scris de Digi Sport29.06.2021, 08:55
Franţa-Elveţia, "optimea" de finală de la EURO 2020, scor 3-3, 4-5 după lovituri de departajare, a fost urmărită din tribune de 22.642 spectatori, conform cifrelor oficiale. Echipele nu au avut galerii numeroase, iar cei mai mulţi dintre spectatori au fost români.
Premier League: Man. City - Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1
SuperLiga: CFR Cluj - Rapid, sâmbătă, 21:30, DGS 1
Pentru că principale străzi de acces spre stadion au fost închise cu mai multe ore înaintea de meci, majoritatea fanilor au ajuns la arenă cu transportul în comun sau cu taxi-urile până la filtrele forţelor de ordine, apoi pe jos. La fel s-a întâmplat şi după meci, dar condiţiile au fost mai dificile şi mai scumpe.
- Accesul şi plecarea de la stadion s-au realizat în condiţii foarte bune, iar numărul voluntarilor şi al forţelor de ordine a fost impresionant. Cine avea o nelămurire legată de eveniment putea afla imediat ceea ce-l interesa. Din acest punct de vedere totul a decurs la superlativ.
Programul metroului a fost prelungit după meci, dar primul tren de la "Muncii" a plecat la circa jumătate de oră de la finalul partidei
Galerie Foto
Primăria Bucureştiului a prelungit programul metroului până după ce s-a terminat meciul, dar trenul care a luat primii spectatori care au ajuns pe peron la Piaţa Muncii a întârziat mult.
Meciul s-a terminat în jurul orei 00:45, iar la 01:13, la "Muncii", metroul nu venise de mai mult de 10 minute, după cum se poate vedea şi din poză. Iar peroanele spre Gara de Nord, respectiv Dristor 2 erau pline ochi.
Autobuzele liniei de transport a STB-ului spre Aeroportul Otopeni aşteptau în apropierea intersecţiei Basarabiei cu Piaţa Muncii, în jurul orei 01:00, să ia mai mulţi călători pentru a pleca în cursă. Însă erau foarte puţini doritori care voiau să ajungă direct la Aerogară.
Preţurile la maşinile care oferă servicii de ridesharing au urcat de 4-5 ori
Preţurile practicate de maşinile care oferă servicii de ridesharing (Uber, Bolt, Clever) au explodat după meci, aşa cum era de aşteptat. De exemplu, pentru o cursă care făcea 15 lei cu două ore înainte de meci, puţin după ora 01:00, urcase la cel puţin 63 de lei.
Mai multe firme care administrează trotinetele electrice din Bucureşti au adus un număr important în preajma stadionului şi au fost foarte mulţi oameni care au decis să le folosească. Deblocarea este 2-3 lei, iar apoi se plăteşte între 40 şi 50 de bani pe minut, în funcţie de firmă.
Plecarea suporterilor de la stadion
Etichete:
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...