Continuă controversele la EURO 2020! Legendarul Petr Cech, mesaj tăios: "Cum e posibil? E de neînțeles!"
articol scris de Digi Sport22.06.2021, 16:22
Mason Mount și Ben Chilwell, jucătorii naționalei Angliei, au fost nevoiți să intre în izolare, după ce au intrat în contact cu scoțianul Billy Gilmour, depistat cu COVID-19 la EURO 2020.
Cupa României: Rapid - CFR, joi, 20:00, DGS 1
EFL Cup: Tottenham - Manchester United, joi, 22:00, DGS 2
Cei doi jucători englezi, legitimați la Chelsea, vor sta în izolare până luni, 28 iunie și vor rata, cel mai probabil, două meciuri ale Angliei de la EURO. Decizia a fost luată după ce Mount și Chilwell au fost surprinși purtând o discuție cu Gilmour, colegul lor de la Chelsea, înaintea partidei Anglia - Scoția 0-0.
Petr Cech: "Cum e posibil ca Mount și Chilwell să fie izolați?"
În schimb, ceilalți jucători ai Scoției nu vor intra în izolare, în ciuda faptului că s-au antrenat împreună cu Gilmour și au împărțit vestiarul cu jucătorul lui Chelsea.
Petr Cech (39 de ani), fostul mare portar al lui Chelsea, în prezent oficial al clubului londonez, a avut o reacție dură pe rețelele de socializare, în care spune că nu înțelege cum doi jucători englezi sunt obligați să se izoleze, iar toți fotbaliștii scoțieni au primit permisiunea de a rămâne în lot.
"Vă rog, mă poate ajuta cineva să înțeleg cum e posibil ca Mason Mount și Ben Chilwell, ambii cu teste negative, să fie izolați după ce au intrat în contact cu Billy Gilmour, iar întregul lot al Scoției, care a stat în același vestiar, hotel, avion, în aceeași sală de mese și în aceeași sală de ședințe, are dreptul de a juca fără nicio problemă pentru că jucătorii au prezentat teste negative? Care e diferența cu aceste rezultate? E de neînțeles...", a scris Petr Cech, pe Instagram.
Gareth Southgate nu înțelege de ce doi jucători ai Angliei trebuie să intre în izolare
Andy Robertson, fundașul scoțian al lui Liverpool, a postat pe rețelele sociale un material video în care juca tenis de masă alături de Billy Gilmour chiar în noptea dinaintea testării pozitive a mijlocașului, postare pe care a șters-o ulterior.
Din acest motiv, Gareth Southgate, selecționerul Angliei, a recunoscut că nu înțelege pe ce bază sunt aleși fotbaliștii plasați în izolare pentru că au fost contacți direcți ai lui Billy Gilmour.
”Nu vreau să fac o dramă din asta, dar ei au stat toți în același vestiar. Păi cum au stat în vestiar? Nu cunosc toți factorii care au stat la baza acestei decizii, dar e clar că nu are de-a face cu ceea ce s-a întâmplat pe teren”, a declarat Gareth Southgate, potrivit Dailymail.
- Anglia este deja calificată în optimile EURO 2020, indiferent de rezultatul meciului din această seară, contra Cehiei
Etichete: anglia , euro 2020 , petr cech , mason mount , ben chilwell , covid-19 , billy gilmour
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Mai mulți jandarmi s-au luat la bătaie într-un restaurant din București în noaptea de marți spre...