Care va fi modalitatea prin care CSA Steaua va ajunge în Liga 1? Răspunsul lui Ogăraru + surprizele pregătite fanilor
articol scris de Digi Sport22.06.2021, 15:25
George Ogăraru (41 de ani), managerul celor de la CSA Steaua, a evitat să spună dacă și care va fi modalitatea prin care clubul din Ghencea va încerca promovarea în Liga 1.
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Fostul fotbalist a pasat responsabilitatea pe comandantul clubului. În schimb, Ogăraru a dezvăluit care sunt planurile sale pe termen scurt și mediu. Totul, într-un mesaj pe care l-a dedicat fanilor.
Galerie Foto
”Imediat după promovare, munca la Steaua s-a intensificat și s-au pus ca priorități imediate: pregătirea noului sezon, meciul de deschidere, celebrarea celor 35 ani de la 'Sevilla 86', licențierea pentru Liga a doua, prelungirea contractului lui Daniel Oprita si a staff ului.
Apoi, am lucrat și la alcătuirea lotului pentru liga a 2-a, negocierea contractelor cu jucătorii ce vor continua la Steaua, prețul biletelor și al abonamentelor pt noul sezon, restructurarea centrului de copii si juniori conform standardelor Stelei și nu în ultimul rând identificarea unei soluții viabile pentru promovarea în prima liga de fotbal”, a precizat Oprița.
George Ogăraru anunță mare fiestă la inaugurarea Stadionului Steaua
Managerul roș-albaștrilor a răspuns concret mai multor întrebări legate de gruparea MApN-ului.
”Pentru că înțeleg și respect nevoia voastră de a cunoaște situația actuală, am luat hotărârea de a vă răspunde, pe cât posibil, întrebărilor care mi-au ajuns prin intermediul social media sau telefonic:
1. Se lucrează intens la un eveniment de deschidere al noului Stadion Steaua care va cuprinde: un meci inaugural, celebrarea a 35 ani de la câștigarea Cupei Campionilor Europeni dar și o altă surpriză care va aduce multă bucurie steliștilor.
Deocamdată clubul nu poate anunța nimic oficial până când nu s-au obținut toate avizele de Funcționare cu public spectator. Totodată , se așteaptă acordul oficial de la minister pentru dată , adversar, oră etc.
2. Chiar și în perioada vacanței , am avut negocieri cu jucătorii pentru prelungirea contractelor cu Steaua pe sezonul / sezoanele viitoare. Săptămâna aceasta, după reunirea lotului se vor semna noile contracte.
3. Daniel Oprita si staff-ul de antrenori au ajuns la un acord din punct de vedere financiar cu conducerea clubului ( de ceva timp deja )urmând ca zilele viitoare să se semneze si contractele.
Daniel Oprița pregătește surprize pentru fanii Stelei: ”Pentru toți cei care vor să vină la meciuri 'frumos îmbrăcați'!”
4. De noile transferuri, așa cum a făcut și în anii precedenți, s-a ocupat exclusiv Daniel Oprița.
Un atacant este semnat, sigur vor urma și alți jucători.
5. Discuțiile cu potențiali sponsori, care vor apăre și pe tricourile de joc, sunt reale și, cel mai probabil în această săptâmână, vom putea face primul anunț.
6. Bilete pentru meciuri si abonamente , “work in progress”… Sper ca în cel mai scurt timp posibil cei desemnați de conducerea clubului, să pună în practică acestea.
7. Echipamentul sper să fie o surpriză frumoasă și pentru toți iubitorii Stelei care vor vrea să vină la meci “ frumos îmbrăcați”. Procedura de achiziție este în curs de desfășurare.
8. Despre obiectivele actuale și cele viitoare ale echipei de seniori, despre modalitatea prin care clubul Steaua va ajunge din nou în prima Ligă , cel mai in măsură să vi le comunice este președintele clubului.
Pentru mine, Steaua nu poate însemna altceva decât lupta pentru primul loc. Acesta a fost și va fi mereu obiectivul meu personal dar și, în relație cu clubul , contractual. Fortza Steaua!”, au fost precizările pe care Ogăraru le-a făcut publice pe contul său de Facebook.
Etichete: george ogararu , razboi fcsb csa , palmares fcsb csa , csa steaua liga 1
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rezultate parțiale în timp real ale alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie, primul tur de...