Ce l-a deranjat pe Edi Iordănescu: ”Nu credeam că o să trăiesc clipa asta!”
articol scris de Digi Sport11.06.2021, 09:24
Edi Iordănescu a trăit bucuria cuceririi primului titlu din cariera sa de antrenor principal, dar are și motive de supărare după despărțirea de CFR Cluj.
SuperLiga: Sepsi - Petrolul, sâmbătă, 18:30, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - UTA, sâmbătă, 21:00, DGS 1
Fostul tehnician al campioanei este trist din cauza faptului că naționala României nu este prezentă la Euro 2020.
Bucureștiul va găzdui 4 meciuri de la turneul final, iar în cazul în care ”tricolorii” s-ar fi calificat, ei ar fi jucat toate meciurile pe Arena Națională.
”Mâine debutează Euro!! Toţi cei care iubim acest fenomen suntem entuziasmaţi, dar nu credeam că o să trăiesc clipa în care să avem jocuri de turneu final în România, fără România”, a fost mesajul postat pe facebook de Edi Iordănescu.
România și Azerbaidjan sunt singurele reprezentative naționale care lipsesc de la turneul final, deși se numără printre cele 12 țări care găzduiesc meciuri de la Euro.
Euro 2020 se dispută în perioada 11 iunie - 11 iulie, iar patru meciuri vor fi organizate la Bucureşti, pe Arena Naţională.
Câți spectatori vor fi prezenți pe Arena Națională la meciurile din Grupa C, de la Euro 2020
Managerul de comunicare al proiectului Euro 2020 la Bucureşti, Răzvan Mitroi, a anunțat că meciurile din Grupa C se vor disputa cu casa închisă.
Circa 13.000 de spectatori vor asista la cele trei partide din Grupa C pe care Arena Națională le găzduiește. Pentru jocul din optimi, Arena Națională va putea găzdui circa 25.000 de spectatori, adică 50% din capacitatea stadionului.
Câți spectatori vor fi prezenți pe Arena Națională la meciurile din Grupa C, de la Euro 2020
Răzvan Mitroi a vorbit despre situația biletelor: "Cele 25% dintre bilete la toate meciurile sunt vândute. Nu mai există. Au mai fost puse în vânzare acum câteva zile 10-20 de bilete, reprezentând renunţări de ultim moment.
De fapt, biletele la meciuri au fost vândute încă din 2019 în procent de 60-70%. A fost o tragere la sorţi din care au rămas doar 25%", a spus Mitroi, citat de Agerpres.
Ce a spus Mitroi despre prezența spectatorilor la meciul din optimi: "Nu va fi permis accesul spectatorilor până la 50% în primele trei meciuri. Hotărârea Consiliului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă de ieri spune clar că accesul până la 50% este valabil doar la meciul al patrulea, cel din optimile de finală ale Campionatului European din 28 iunie. Atunci suplimentarea de la 25% la 50% se va face doar cu persoane vaccinate", a spus Mitroi.
Euro 2020, la Bucureşti. Grupa C
- Olanda (joacă la Amsterdam)
- Ucraina
- Austria
- Macedonia de Nord
Euro 2020, la Bucureşti. Programul meciurilor găzduite de Arena Naţională
- 13 iunie, Austria - Macedonia de Nord (19:00, Bucureşti, Grupa C)
- 17 iunie, Ucraina - Macedonia de Nord (16:00, Bucureşti, Grupa C)
- 21 iunie, Ucraina - Austria (19:00, Bucureşti, Grupa C)
- Optimi de finală: 1F - 3A/B/C (22:00, Bucureşti)
Etichete: edi iordanescu , edi iordanescu cfr cluj , edi iordanescu romania
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Cântăreții de manele Bogdan Mocanu și Culiță Sterp și-au cerut scuze public după ce au postat pe...