Norvegia - România 2-2 | Jucătorul care l-a cucerit pe Contra! ”100% va fi titular cu Malta”. Ce spune de șansele calificării + clasamentul Grupei F
08.06.2019, 00:22Norvegia - România 2-2. Cosmin Contra a recunoscut că tricolorii au obținut un rezultat norocos la Oslo, în meciul cu Norvegia, după golul înscris de Claudiu Keșeru, în prelungiri. Selecționerul l-a criticat, indirect, pe Paul Anton, care a greșit grav la primul gol al nordicilor.
Liga Națiunilor: Germania - Bosnia, sâmbătă, 21:45, DGS 1
Liga Națiunilor: Olanda - Ungaria, sâmbătă, 21:45, DGS 2
"Un egal norocos. După felul în care am jucat până la 2-0, e un egal norocos. Dar, pe de altă parte, acest spirit de a nu se da bătuți niciodată există la națională, dar continuăm să facem greșeli care, la nivelul acesta, te costă pucte.
Încercăm să punem în aplicare ce facem la antrenamente, dar dacă vom greși ca în curtea școlii, vom avea de suferit. Am știut că Norvegia e o echipă puternică, felicit jucătorii mei, ne-au pus mari probleme pe contraatac, nu am știut să îi citim. Primul gol vine dintr-o greșeală în lanț, la al doilea, a trecut foarte ușor de noi, dar asta este.
Am schimbat puțin tactica, Ianis, Maxim și Țucudean au intrat foarte bine, au schimbat jocul, deci e un egal care poate să ne califice. Sunt șanse, important e să ni le facem și să mergem cu Malta să câștigăm. Apoi Suedia joacă cu Spania pe Bernabeu și putem egala Suedia la puncte. Trebuie să învățăm din greșeli, facem aceleași greșeli, care ne costă”, a spus Contra, la Pro TV.
Cosmin Contra l-a criticat și pe unul dintre jucătorii lui favoriți, Gicu Grozav, care a fost unul dintre cei mai slabi jucători ai tricolorilor.
”Voi încerca să analizez meciul si să iau decizii pentru meciul următor. Cred că Toșca a crescut în joc, dar a suferit că nu au vorbit între ei, Grozav nu a ajutat pe faza defensivă, nu am avut agresivitate pe dreapta. Odegaard e un jucător foarte bun, nu degeaba l-a luat Real Madrid, un jucător care poate dezechilibra pe oricine. Am încercat la pauză să fac corecturi. Toată lumea e motivată. Sunt antrenor și trebuie să iau decizii, să analizez acest joc”, a mai spus Contra.
Cosmin Contra: ”Ianis Hagi va fi titular în Malta”
Ianis Hagi a intrat pe teren în minutul 60, în locul lui Gicu Grozav, și a schimbat total fața jocului naționalei. De asemenea, și rezerva Alexandru Maxim și-a trecut în cont un assist.
”După ce am schimbat planul tactic, cu Ianis în spatele vârfurilor, am jucat mai bine. Sută la sută va fi Ianis titular cu Malta. Dacă nu abordăm serios meciul, se poate complica situația. Încercăm să dăm gol cât mai repede și să fim foarte concentrați. Nu am cum să fiu mulțumit de Grozav, mă așteptam la mai mult de la el. Dar îl cunosc foarte bine, are niște calități pe care nu și le-a pus în valoare astăzi, dar îmi asum asta și încerc pe viitor să fiu mai atent”, a continuat Contra.
Claudiu Keșeru este al doilea cel mai bun marcator din aceste preliminarii, cu cinci reușite. Doar israelianul Zahavi (7 goluri) îl depășește.
”Keșeru are o lovitură la genunchi, dar este un jucător cu golul în sânge, e un killer, a dat 5 goluri în ultimele 3 meciuri, e clar că e un jucător care ne ajută foarte mult și nu îl putem scoate din echipă”, a încheiat selecționerul României.
Clasamentul Grupei F
După primele trei meciuri disputate în Grupa F, România ocupă locul 3, cu patru puncte. Spania este lider (9 puncte), iar Suedia este pe poziția secundă (7 puncte).
Luni se vor disputa meciurile din etapa a patra din grupa noastră: Spania - Suedia, Malta - România și Insulele Feroe - Norvegia.
Etichete: cosmin contra , ianis hagi , norvegia - romania
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Guvernul României a făcut public documentul primit de la Kiev, în care se detaliază motivele care...