Video Exclusiv Vladimir Petkovic a anunţat lotul Elveţiei pentru Euro 2016
30.05.2016, 20:22Selecţionerul Elveţiei, Vladimir Petkovic, a anunţat luni, într-o conferinţă de presă, lotul pentru EURO 2016, unde echipa sa face parte din Grupa A, alături de România, Albania şi Franţa, gazda competiţiei, informează mass-media din Ţara Cantoanelor.
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Când a stabilit lotul final, Petkovic a renunţat la trei jucători, Philippe Senderos, Silvan Widmer şi Luca Zuffi. Selecţionerul a hotărât să meargă pe mâna jucătorilor tineri. Cel mai promiţător dintre aceştia este Breel Embolo (19 ani). Pe lângă el, se remarcă prezenţa în lot a lui Nico Elvedi (19 ani), Denis Zakaria (19 ani) şi Shani Tarashaj (21 ani).
"Eu n-am eliminat trei jucători, ci i-am selecţionat bine pe cei 23 care vor rămâne la Lugano pentru ultima săptămână de cantonament înainte de a zbura spre Montpellier lunea viitoare. Au fost alegeri dificile, dar asta face parte din munca unui selecţioner", a spus Petkovic.
Până să plece în Franţa, Elveţia va disputa un ultim meci de pregătire, vineri 3 iunie, la Lugano, împotriva Republicii Moldova.
Iată lotul definitiv:
portari: Roman Buerki (Borussia Dortmund/Germania), Marwin Hitz (Augsburg/Germania), Yann Sommer (Borussia Monchengladbach/Germania).
fundaşi: Johan Djourou (Hamburg/Germania), Nico Elvedi (Borussia Monchengladbach/Germania), Michael Lang (FC Basel), Stephan Lichtsteiner (Juventus Torino/Italia), Francois Moubandje (Toulouse/Franţa), Ricardo Rodriguez (Wolfsburg/Germania), Fabian Schaer (Hoffenheim/Germania), Steve von Bergen (Young Boys Berna).
mijlocaşi şi atacanţi: Valon Behrami (Watford/Anglia), Eren Derdiyok (Kasimpaşa/Turcia), Blerim Dzemaili (Genoa/Italia), Breel Embolo (FC Basel), Gelson Fernandes (Rennes/Franţa), Fabian Frei (Mainz/Germania), Admir Mehmedi (Bayer Leverkusen/Germania), Haris Seferovic (Eintracht Frankfurt/Germania), Xherdan Shaqiri (Stoke City/Anglia), Shani Tarashaj (Grasshoppers), Granit Xhaka (Arsenal/Anglia), Denis Zakaria (Young Boys).
Programul meciurilor din Grupa României de la Euro
10 iunie: Franţa - România
11 iunie: Albania - Elveţia
15 iunie: România - Elveţia
15 iunie: Franţa - Albania
19 iunie: Elveţia - Franţa
19 iunie: România - Albania
Etichete: romania , elvetia , euro 2016 , vladimir petkovic
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat luni că Moscova „nu este...