Topul de la Euro în care Stanciu e la mică distanță de Ibrahimovic
22.06.2016, 17:00Văzut de mulți drept marea speranță a României la Campionatul European din Franța, decarul Nicolae Stanciu a dezamăgit la turneul final și a fost printre cei mai contestați tricolori, după eliminarea din competiție.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Stanciu (23 de ani) a purtat tricoul cu numărul 10, dar nu este singurul lucru pe care îl are în comun cu starul Suediei, Zlatan Ibrahimovic. Statisticienii de la whoscored.com au întocmit un top al jucătorilor care au avut cele mai multe șuturi la poartă, fără a înscrie vreun gol, iar românul îl urmează îndeaproape pe starul suedez.
Mijlocașul Stelei și al naționalei României e pe locul al treilea în acest top, cu 5 astfel de șuturi. Singura sa realizare pe teren a fost penalty-ul obținut cu Franța, după un contact cu Evra.
Clasamentul e condus de elvețianul Dzemaili (7). Urmează suedezul Ibrahimovic și belgianul Mertens. Ambii au câte 6 șuturi fără să fi marcat, dar încă nu au jucat ultimul meci din grupă și se vor înfrunta miercuri seară, în meciul direct dintre Suedia și Belgia, de la ora 22:00.
Pe locul al treilea, cu 5 șuturi fără gol, Stanciu se află la egalitate cu turcul Hakan Calhanoglu.
162 de minute a jucat Nicolae Stanciu la Campionatul European: 72 cu Franța, la deschiderea turneului și 90 cu Albania, la ultima partidă a grupei. Nu a prins niciun minut pe teren la cel de-al doilea joc, cel cu Elveția.
Etichete: stanciu romania , stanciu zlatan , zlatan stanciu , stanciu euro , stanciu euro zlatan , stanciu romania top zlatan ibrahimovic , stanciu zlatan ibrahimovic , stanciu zlatan ibrahimovic romania suedia , zlatan ibrahimovic top euro
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O serie de mai multe explozii au avut loc în locuri publice din Rusia, în zone aglomerate din mai...