Suporterii ruşi bănuiţi de huliganism vor fi expulzaţi
14.06.2016, 12:12Suporterii ruşi "bănuiţi că prezintă o ameninţare faţă de ordinea publică" vor fi conduşi la frontieră, a anunţat prefectura din Alpes-Maritimes (sudul Franţei), marţi dimineaţa, la câteva zile după incidentele violente în care au fost implicaţi fanii selecţionatelor Rusiei şi Angliei, cu ocazia meciului care a avut loc sâmbătă la Marsilia, în cadrul EURO 2016.
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Operaţiunea de control s-a desfăşurat într-un hotel din Mandelieu-la-Napoule, unde sunt cazaţi fanii ruşi, unii dintre aceştia fiind plasaţi deja în centrul de retenţie, în vederea expulzării lor, precizează L'Equipe.
Conform presei din Hexagon, poliţia a verificat cu această ocazie identitatea a 29 de fani suspectaţi că au fost implicaţi în incidentele de la Marsilia.
UEFA urmează să analizeze marţi incidentele produse pe Stade Velodrom din Marsilia, cu ocazia partidei Anglia-Rusia, Federaţia rusă de fotbal riscând să fie sancţionată de forul european cu penalizarea cu puncte în preliminariile EURO 2020.
VIDEO Bătaia dintre fani, la meciul Anglia - Rusia:
Etichete: anglia , rusia , fani , fani rusia , fani expulzati
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Primele rezultate parțiale ale alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie, primul tur de scrutin, au...