Presa olandeză se dezlănţuie după ce echipa naţională a ratat calificarea la Euro 2016
14.10.2015, 13:28"Ruşinos", "patetic", "frustrare", sunt câteva dintre titlurile folosite de presa olandeză pentru a descrie "cea mai mare contraperformanţă din istoria fotbalului olandez", ratarea calificării "Portocalei mecanice" la Euro 2016 după înfrângerea, marţi seara, în faţa Cehiei (2-3).
"Ce frustrare!", titrează cotidianul popular de Telegraaf, prezentând o fotografie cu căpitanul Wesley Sneijder, cu capul plecat şi cu mâna stângă la faţă, în timp ce cotidianul NRC.next scria în pagina trei: "Olanda este prea mică pentru Europa!".
"În 15 luni, echipa care a terminat pe locul 3 la ultima Cupă Mondială s-a transformat într-o disperată echipă dezorganizată de slab nivel", a adăugat, la rândul său, cotidianul popular Algemeen Dagblad (AD).
Premier League: Nottingham - Tottenham, joi, 17:00, DGS 1
Premier League: Liverpool - Leicester, joi, 22:00, DGS 1
Blestemul locului 3 la Mondiale continuă! Câștigătoarea bronzului la CM nu ajunge la Euro următor
"Cifrele după zece meciuri de calificare sunt incredibil de patetice, atât de patetice încât nici nu ni le puteam imagina", a adăugat AD, conform căruia eliminarea este "cea mai mare contraperformanţă din istoria fotbalului olandez".
Cotidianul de centru stânga Volkskrant a analizat, la rândul său, eşecul, referindu-se la o schimbare de generaţie, lipsa impactului jucătorilor aşa-zişi "cheie", debuturile dezastruoase ale 11-lui olandez, proastele alegeri ale federaţiei sau neşansa.
În unanimitatea ei, presa apreciază că este timpul reconstrucţiei, dar drumul va fi lung.
Etichete: calificare , olanda , euro 2016 , presa olandeza
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Un grav accident rutier a avut loc, în noaptea de miercuri spre joi, în judeţul Argeş, unde tânăr...