Video Exclusiv Marcus Rashford a fost selecţionat în lotul provizoriu al Angliei pentru Euro 2016
16.05.2016, 14:28Marcus Rashford ar putea fi marea surpriză a lui Roy Hodgson la Euro 2016. Atacantul lui Manchester United a fost selecţionat în lotul provizoriu al Angliei pentru turneul final din Franţa.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Jucătorul de 18 ani a avut un debut fulminant în echipa lui Louis Van Gaal, marcând 4 goluri în primele două apariţii pentru Man. United, iar de atunci a devenit o prezenţă obişnuită în tricoul "diavolilor".
Totuşi, selecţionerul englez rămâne rezervat în privinţa şanselor lui Rashford de a merge în Franţa.
"Am primit un feedback pozitiv de la Manchester United. Avem un grup bun de jucători ofensivi, dar dacă va continua să progreseze, nu există niciun motiv pentru a nu deveni un obişnuit al echipei Angliei. Este unul dintre cei care se luptă pentru un loc. Competiţia este puternică şi sunt sigur că înţelege asta", a explicat Hodgson.
Nu doar selecţionarea lui Rashford a dat naştere la dezbateri în Anglia, dar şi lăsarea în afara lotului de 26 a unor nume importante, precum Theo Walcott (Arsenal), Phil Jagielka (Everton) sau Mark Noble (West Ham). Nu lipsesc, în schimb, "tunarul" Jack Wilshere, abia revenit după o accidenatre gravă, şi Andros Townsend, de la retrogradata Newcastle.
În acelaşi timp, proaspăta campioană din Premier League, Leicester City, dă naţionalei doi jucători - Danny Drinkwater şi Jamie Vardy.
Lotul definitiv de 23 va fi anunţat pe 31 mai.
La Euro, Anglia face parte din grupa B, alături de Ţara Galilor, Rusia şi Slovacia. Înaintea turneului final, englezii au programate trei jocuri amicale, cu Turcia (22 mai), Australia (31 mai) şi Slovacia (2 iunie).
Lotul provizoriu al Angliei
Portari: Joe Hart (Manchester City), Fraser Forster (Southampton), Tom Heaton (Burnley)
Fundaşi: Gary Cahill (Chelsea), Chris Smalling (Manchester United), John Stones (Everton), Kyle Walker (Tottenham Hotspur), Ryan Bertrand (Southampton), Danny Rose (Tottenham Hotspur), Nathaniel Clyne (Liverpool)
Mijlocaşi: Dele Alli (Tottenham Hotspur), Ross Barkley (Everton), Fabian Delph (Manchester City), Eric Dier (Tottenham Hotspur), Danny Drinkwater (Leicester City), Jordan Henderson (Liverpool), Adam Lallana (Liverpool), James Milner (Liverpool), Raheem Sterling (Manchester City), Andros Townsend (Newcastle United), Jack Wilshere (Arsenal)
Atacanţi: Wayne Rooney (Manchester United), Harry Kane (Tottenham Hotspur), Jamie Vardy (Leicester City), Daniel Sturridge (Liverpool), Marcus Rashford (Manchester United)
Etichete: anglia , roy hodgson , manchester united , euro 2016 , marcus roshford
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Atacul de joi, în care a Rusia a lansat o rachetă balistică de mare putere asupra Ucrainei, a fost...