Video Exclusiv Karim Benzema nu va face parte din lotul Franţei pentru Euro 2016. Mesajul atacantului
13.04.2016, 19:05Karim Benzema nu va face parte din lotul Franţei pentru Euro 2016. Informaţia a fost oferită chiar de atacantul lui Real Madrid, prin intermediul contului personal de Twitter.
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
"Din păcate pentru mine şi pentru toţi cei care m-au susţinut întotdeauna, nu voi fi selecţionat pentru Europeanul nostru din Franţa", a fost mesajul vârfului de 28 de ani.
"Federaţia Franceză de Fotbal a avut acces, în calitatea sa de parte civilă în afacerea de tentativă de şantaj împotriva domnului Mathieu Valbuena, la conţinutul dosarului de instrucţie.
Elementele actuale disponibile în acest dosar nu permit stabilirea cu claritate a implicării diferiţilor actori, în special cea a domnului Benzema, şi justiţiei îi va reveni sarcina de a stabili responsabilităţile protagoniştilor.
Ţinând cont de aceste elemente şi de ridicarea parţială a controlului judiciar pentru dl. Benzema, care face din nou posibilă convocarea sa în echipa Franţei, nu mai există niciun obstacol, în plan juridic, ca el să fie selecţionat.
Pe baza acestei analize, domnii Le Graet (preşedintele FFF - n.r.) şi Deschamps (selecţionerul echipei Franţei) s-au întâlnit pentru a evoca situaţia domnului Benzema. Preşedintele Federaţiei şi selecţionerul ţin să reamintească faptul că performanţa sportivă este un criteriu important, însă nu exclusiv pentru a se decide selecţia în echipa de fotbal a Franţei. Capacitatea jucătorilor de a lucra în sensul unităţii, în sânul şi în jurul grupului, exemplaritatea şi păstrarea grupului sunt şi ele luate în calcul de toţi selecţionerii federaţiei.
De aici rezultă că Noel Le Graet şi Didier Deschamps au decis ca jucătorul Karim Benzema să nu poată participa la EURO 2016", spune comunicatul Federaţiei Franceze, citat de L`Equipe.
Din cauza complicităţii sale în cazul de şantaj al coechipierului său de naţională, Mathieu Valbuena, preşedintele FFF, Noel Le Graet, dar şi selecţionerul Didier Deschamps, au hotărât să nu se bazeze pe serviciile lui Benzema.
Karim Benzema este cel mai bun marcator francez din primele cinci ligi europene (La Liga, Serie A TIM, Ligue 1, Bundesliga şi Premier League), cu 21 de goluri.
Francezul are 81 de selecţii şi 27 goluri sub tricoul "cocoşilor". A debutat în noiembrie 2006.
La EURO 2016, Franţa face parte din aceeaşi grupă cu România, Albania şi Elveţia.
În noiembrie 2015, fostul internaţional francez Djibril Cisse şi alte trei persoane erau reţinuţi într-un caz de şantaj care îl viza pe Mathieu Valbuena. Cisse i-ar fi cerut bani lui Valbuena pentru a nu da publicităţii o înregistrare video în care conaţionalul său apare în momente intime cu prietena sa. Ulterior, Cisse a fost eliberat şi exonerat de orice vină.
Benzema este acuzat că ar fi fost intermediar între şantajişti şi fotbalistul de la Olympique Lyon.
În decembrie trecut, atacantul Realului a fost suspendat din naţională de Federaţia Franceză de Fotbal până în această lună.
De curând, justiţia franceză a ridicat controlul judiciar în cazul atacantului Karim Benzema, cercetat în scandalul de şantaj contra lui Mathieu Valbuena, astfel că jucătorul echipei Real Madrid putea fi selecţionat de Didier Deschamps pentru Euro-2016.
O parte a controlului judiciar fusese ridicată la 18 februarie, dar Benzema nu avea voie să-l întâlnească pe Valbuena, ceea ce însemna că ei nu ar fi putut fi împreună la echipa naţională. Justiţia îi ridicase lui Benzema şi această ultimă interdicţie.
Potrivit presei franceze, Benzema va fi cercetat în continuare în acest caz. Karim Benzema este acuzat de "complicitate la tentativă de şantaj" şi "participare la asociere criminală".
Etichete: franta , euro 2016 , karim benzema
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rezultate parțiale în timp real ale alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie, primul tur de...