Video Germania - Slovacia 3-0. Nemţii s-au calificat în "sferturi", după un meci pe care l-au dominat categoric
26.06.2016, 15:30Germania s-a calificat la pas în sferturile de finală ale Campionatului European. Selecţionata lui Joachim Low s-a impus cu 3-0 în faţa Slovaciei şi va întâlni în următoarea fază câştigătoarea partidei dintre Italia şi Spania.
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Mannschaft-ul a început ca din tun partida de la Lille şi a ratat prima ocazie în minutul 7, după o reluare cu capul a lui Khedira, respinsă de sub bară de Kozacik. La cornerul ce a urmat, Germania a deschis scorul, după voleul lui Boateng, aflat la primul gol pentru echipa naţională, la a 63-a selecţie.
Cinci minute mai târziu, Skrtel l-a impins în careu pe Gomez şi nemţii au obţinut un penalty. Ozil nu l-a putut însă învinge pe Kozacik, ratând astfel primul penalty al nemţilor în istoria campionatelor europene. Acelaşi Ozil mai iroseşte o şansă mare, după o deviere perfectă a lui Gomez.
După alte două ratări semnate de Muller şi Draxler, a venit rândul slovacilor să îşi treacă în cont prima şansă de gol: Kucka a reluat cu capul puternic, dar Neuer a demonstrat că e printre cei mai buni portari din lume, respingând peste poartă.
După doar două minute, germanii şi-au pedepsit din nou adversarii: Gomez a marcat al cincilea gol la turneele finale europene şi l-a egalat pe Jurgen Klinsmann în istoria Germaniei.
Repriza a doua a început cu un şut periculos trimis de Kucka, dar Neuer a fost pe traiectoria balonului şi a prins fără probleme. Dacă slovacii au ratat, adversarii lor nu au făcut-o şi au marcat din nou după un corner: Hummels a deviat cu capul şi Draxler a reluat din voleu, sub bară.
Germania a luat piciorul de pe acceleraţie şi a făcut trei schimbări înainte de ultimul sfert de oră al partidei. Astfel, Mannschaft-ul ajunge în faza sferturilor de finală, fiind singura echipă care nu a încasat încă niciun gol în competiţia din Franţa. După acest meci, Germania şi-a egalat cea mai clară victorie la un turneu final european, după ce trecuse cu acelaşi scor şi de URSS (1972) şi de Rusia (1996).
LIVE TEXT
Min. 90+3: S-a terminat meciul. Germania a învins Slovacia cu 3-0 şi s-a calificat în sferturile de finală ale Campionatului European.
Min. 90+2: Kucka este şi el avertizat.
Min. 90+1: Ratare incredibilă şi pentru Kroos, al cărui voleu din apropiere a fost respins miraculos de portarul Slovaciei.
Min. 84: Schimbare şi la slovaci: Salata intră în locul lui Gyomber.
Min. 76: Ultima schimbare făcută de nemţi: Schweinsteiger intră în locul lui Khedira.
Min. 72: Dublă schimbare în selecţionata Germaniei: Howedes intră în locul Boateng şi Draxler îi lasă locul pe teren lui Podolski.
Min. 66: Hummels este avertizat după o intrare prin alunecare.
Min. 64: Schimbare în echipa Slovaciei: Sestak intră în locul lui Duris.
Min. 63: GOOOOOOOL GERMANIA!!!!!! Nemţii înscriu după un corner la care Hummels prelungeşte până la Draxler, care înscrie cu un şut sub bară din câţiva metri. Draxler devine al treilea neamţ care îşi trece în cont un gol şi o pasă decisivă într-o partidă de la Euro, după Schweinsteiger şi Lahm.
VEZI AICI GOLUL ÎNSCRIS DE DRAXLER
Min. 49: Slovacia încearcă să revină în meci: Hamsik scoate o minge la marginea careului, de unde Kucka a şutat puternic, dar pe direcţia lui Neuer, care a prins cu siguranţă.
Min. 46: Kimmich este avertizat după un fault făcut asupra lui Hamsik.
Min. 46: A început actul secund.
Min. 46: Schimbare în echipa Slovaciei: Gregus a intrat în locul lui Weiss.
Min. 45: S-a terminat prima repriză, una dominată total de Germania, care conduce cu 2-0, după golurile marcate de Boateng şi Gomez.
Min. 43: GOOOOOOOOL GERMANIA!!!!!! GOOOOOOL GOMEZ!!!!! Draxler pătrunde irezistibil în flancul stâng, îi pasează perfect în faţa porţii lui Gomez, care înscrie cu un şut puternic. Pentru Gomez, acesta a fost al cincilea gol marcat la un turneu final european, aflându-se la egalitate în istoria Germaniei cu Jurgen Klinsmann.
VEZI AICI GOLUL LUI MARIO GOMEZ
Min. 41: Ratare imensă a Slovaciei: Pekarik centrează perfect în faţa porţii, Kucka a reluat puternic cu capul, dar Neuer a respins incredibil de sub bară, în corner.
Min. 39: Continuă momentele bune ale Germaniei: Draxler pivotează la marginea careului şi şutează în diagonală, puţin pe lângă poartă.
Min. 32: Germania continuă să domine clar partida: Thomas Muller este lăsat să şuteze de la marginea careului, dar execuţia lui trece peste poartă.
# Germania a câştigat 7 dintre cele 8 meciuri eliminatorii de la turneele finale europene în care a deschis scorul. Singura echipă în faţa căreia a pierdut a fost Olanda (1988).
Min. 24: Ratare uriaşă a lui Ozil! Gomez deviază pe spate cu capul, după un duel aerian câştigat în faţa lui Durica, dar şutul din voleu trimis de Ozil de la 8 metri trece puţin pe lângă poartă.
# Contul de Twitter al naţionalei Germaniei şi-a permis şi o glumă la adresa rivalilor englezi, cunoscuţi pentru ratarea penalty-urilor decisive. "Trebuie să fie influenţa din Anglia", au notat germanii, după ratarea lui Ozil, jucătorul lui Arsenal.
Min. 14: Mesut Ozil ratează penalty-ul!!!!! Kozacik ghiceşte colţul unde a executat jucătorul lui Arsenal şi respinge în lateral, fără mari probleme. Slovacia rămâne în joc. Acesta a fost primul penalty ratat de Germania în istoria Campionatului European.
VEZI AICI PENALTY-UL RATAT DE OZIL
Min. 13: Skrtel este avertizat şi va rata meciul din sferturile competiţiei, în cazul în care Slovacia va ajunge acolo.
Min. 13: Penalty pentru Germania, după o împingere evidentă a lui Skrtel asupra lui Gomez.
Min. 8: GOOOOOOOOOL GERMANIA!!!!!!!!! Nemţii execută un corner, mingea este respinsă la marginea careului, de unde Jerome Boateng prinde un voleu superb, mingea puţin deviată ajungând în plasa porţii lui Kozacik. Aceasta a fost prima reuşită a lui Boateng în tricoul Germaniei, la a 63-a selecţie.
VEZI AICI GOLUL MARCAT DE BOATENG
Min. 7: Germania are prima ocazie mare de gol a meciului: Kroos centrează perfect din lovitură liberă, Khedira reia cu capul, dar Kozacik respinge de sub bară.
# Jucători aflaţi la un galben de suspendare:
Germania: Boateng, Khedira, Ozil
Slovacia: Durica, Hrosovsky, Kucka, Mak, Pecovsky, Skrtel, Weiss
Min. 1: A început meciul.
Echipele de start
Germania (4-2-3-1): Neuer - Kimmich, Boateng, Hummels, Hector - Kroos, Khedira - Muller, Ozil, Draxler - Gomez
Rezerve: Can, Gotze, Howedes, Leno, Mustafi, Podolski, Sane, Schurrle, Schweinsteiger, Tah, ter Stegen, Weigl
Selecţioner: J. Low
Slovacia (4-3-3): Kozacik - Pekarik, Skrtel, Durica, Gyomber - Hrosovsky, Skriniar, Hamsik - Kucka, Duris, Weiss
Rezerve: Duda, Gregus, Hubocan, Mak, Mucha, Nemec, Novota, Pecovsky, Salata, Sestak, Stoch, Svento
Selecţioner: J. Kozak
Etichete: euro 2016 , germania slovacia livetext , live germania , germania livetext
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rezultate parțiale în timp real ale alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie, primul tur de...