Fatih Terim: ”Țara mea merită această calificare. Suntem bucuroși că am adus puțină fericire poporului turc”
14.10.2015, 11:21VIDEO Turcia - Islanda 1-0. La finalul partidei de la Konya, selecționerul gazdelor, Fatih Terim, a fost sigur că naționala sa merge direct la Euro 2016. Antrenorul, în vârstă de 62 de ani, nu a mai așteptat să se termine partida din Letonia și a dat frâu liber bucuriei.
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Emoțiile acestei performanțe s-au simțit în glasul lui Terim și la conferința de presă, deși trecuseră minute bune de la terminarea partidei cu nordicii islandezi.
”Mulțumesc tuturor celor care au făcut această calificare posibilă, aici la Konya, președintelui federației și copiilor (n.r. - jucătorilor), deoarece sunt niște copii. Trebuie să-i protejăm.
Țara mea merită această calificare și aveam nevoie să ne simțim fericiți, chiar dacă doar pentru câteva ore. Suntem foarte bucuroși pentru că am putut aduce un pic de fericire poporului turc.
Am jucat fiecare meci ca pe o finală. Soția mea nu a putut fi alături de mine, dar îi transmit toată dragostea mea”, a spus antrenorul.
Arda Turan: ”Nu trebuia să abandonăm visul acesta!”
Și Arda Turan, cel care a plâns de fericire, a avut vocea gâtuită de emoții în momentul în care a ajuns la zona de flash-interviuri.
”N-am cuvinte. Am spus, după remiza cu Letonia, că trebuie să continuăm să credem. Nu trebuia să abandonăm visul. Am luptat alături de poporul turc pentru a obține acest cadou binecuvântat. Era important să mergem la Euro.
De fiecare dată când Turcia joacă la Euro face lucruri mărețe”, a spus fotbalistul celor de la FC Barcelona.
PROGRAMUL TV COMPLET AL CANALELOR Digi Sport
Etichete: program digisport , fatih terim declaratii , terim calificare turcia euro , fatih terim reactii turcia calificare , turcia islanda 1-0
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Românii sunt chemați la urne, duminică, 24 noiembrie, pentru a vota în primul tur al alegerilor...