“Cea mai slabă grupă” poate trimite trei echipe direct la Euro. Ungaria e ACUM cel mai bun loc 3
13.10.2015, 00:12Spania a învins luni seara la Kiev, 1-0 cu Ucraina, iar rezultatul face ca “cea mai slabă grupă din preliminarii” să poată trimite direct la Euro 2016 trei echipe. Irlanda de Nord, România și Ungaria merg la turneul final, maghiarii din postura de posibilă cea mai bună echipă care a terminat pe locul trei.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
La începutul preliminariilor, grupa F, din care au făcut parte Grecia, Ungaria, România, Finlanda, Irlanda de Nord și Insulele Feroe a fost considerată cea mai slabă dintre cele nouă. La final însă, iată ca e grupa care e foarte aproape să trimită înainte de baraj cele mai multe echipe la turneul final.
Irlanda de Nord a devenit prima formație din istorie care câștigă o serie preliminară după ce la tragerea la sorți a făcut parte din urna a cincea valorică, în vreme ce Grecia e primul cap de serie care termină pe ultimul loc.
Ungaria a terminat pe locul trei în grupă, după Irlanda de Nord și România, având 16 puncte. Din aceste puncte i se scad cele reușite cu ultima clasată, Grecia. Adică, maghiarii rămân fără un singur punct, cel din remiza de la Budapesta contra elenilor, în jocul de la Pireu, ultimul din grupă pierzând 3-4. Astfel în ierarhia finală a echipelor de pe locul trei, Ungaria are 15 puncte, cele mai multe. Croația are 14, iar Ucraina 13.
Ucrainienii aveau nevoie de un succes luni seara, contra Spaniei, dar au pierdut, 0-1, un meci în care eroul a fost David De Gea, portarul ibericilor având câteva intervenții uluitoare.
Au mai rămas de jucat meciurile din grupele A și B, marți, iar de acolo mai așteaptă maghiarii ajutor. Practic, jocurile din grupa A sunt cele care stabilesc clasamentul final al echipelor de pe trei. Ungaria rămâne prima în două situații: fie Turcia nu învinge Islanda, fie Kazakhstan nu câștigă în Letonia.
De ce Kazakhstan - Letonia? Pentru că dacă înving, kazacii trec pe penultimul loc, iar punctele care trebuiesc scăzute sunt cele cu Letonia. Adică, Turcia va pierde două, în loc de șase puncte și, dacă învinge Islanda, va avea 16, unul mai mult decât Ungaria. Dar dacă nu învinge Kazahstanul, turcilor li se scad șase puncte și nu ajung pe primul loc dintre echipele de pe trei.
Grupa A
ora 21:45, Letonia - Kazahstan
ora 21:45, Olanda - Cehia, Digi Sport 1
ora 21:45, Turcia - Islanda, Digi Sport 2
CLASAMENT GRUPA F
CLASAMENT ECHIPE DE PE LOCUL TREI
* înainte de disputarea meciurilor din grupele A și B
Etichete: euro 2016 , ungaria preliminarii , ungaria euro 2016 , ungaria locul trei
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O înregistrare video care pretinde că arată capturarea de către ruşi a unui australian care lupta...