Englezii au anunțat verdictul, după ce a fost acordat primul cartonaș alb din istoria fotbalului
articol scris de Digi Sport24.01.2023, 11:31
Pentru prima dată în istoria fotbalului, un arbitru a arătat cartonașul alb. S-a întâmplat în Portugalia, în timpul meciului de fotbal feminin dintre Benfica și Sporting.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Presa engleză a dat verdictul: "Este foarte greu de crezut că vom vedea cartonașul alb în Premier League în viitorul apropiat"
Galerie Foto
În minutul 44, centralul a arătat de două ori cartonașul alb, după un moment de întrerupere a partidei. ”Avertizate” au fost echipele medicale ale celor de la Benfica și Sporting, pentru promptitudinea cu care au intervenit să ajute o persoană care leșinase în tribune.
Inițiativa face parte din Planul Național pentru Etică în Sport din Portugalia și a fost îmbrățișată și de Federația Portugheză de Fotbal.
În regulamentul Federației Portugheze de Fotbal se precizează faptul că arbitrul poate folosi cartonașul alb pentru scoaterea în evidență a unui gest de fair-play în timpul unui meci și poate fi acordat jucătorilor, antrenorilor, membrilor staff-ului, iar în acest caz, medicilor.
Jurnaliștii englezi de la Daily Mail au acordat spații ample acestui episod, însă nu cred că vom vedea în curând cartonașul alb și în Premier League.
"Cartonașul alb a stârnit reacții mixte în social media. Mulți dintre useri au lăudat inițiativa și și-au arătat aprecierea pentru ceea ce reprezintă cartonașul alb. Pe de altă parte, alții nu văd sensul acestei inițiative, în condițiile în care gestul este doar unul simbolic.
În trecut, fostul președinte al UEFA, Michel Platini, a cerut introducerea cartonașului alb ca pedeapsă pentru proteste, iar jucătorii vinovați ar fi fost eliminați timp de 10 minute. Platini ar fi vrut astfel să combată protestele agresive ale jucătorilor, pe care le considera că ajunseseră 'o epidemie în fotbal'. Planul francezului nu a fost, însă, pus în aplicare.
Este foarte greu de crezut că vom vedea cartonașul alb în Premier League în viitorul apropiat. Deocamdată, aceasta rămâne doar o inițiativă a portughezilor, iar ochii vor fi ațintiți asupra lor și vom vedea cum se vor desfășura lucrurile în lunile viitoare.", scriu jurnaliștii englezi.
Val de reacții în presă după momentul în care un arbitru a arătat cartonașul alb pentru prima dată în istoria fotbalului
Primul cartonaș alb din istoria fotbalului a fost arătat în Portugalia, în meciul de fotbal feminin Benfica - Sporting (5-0).
În regulamentul Federației Portugheze de Fotbal se precizează faptul că arbitrul poate folosi cartonașul alb pentru scoaterea în evidență a unui gest de fair-play în timpul unui meci și poate fi acordat jucătorilor, antrenorilor, membrilor staff-ului, iar în acest caz, medicilor.
Primul cartonaș alb din istoria fotbalului le-a fost arătat medicilor, care au intervenit rapid și i-au acordat primul ajutor fanului care se simțea rău.
Momentul a stârnit un val de reacții în presa internațională.
"Arbitrul arată cartonașul alb în meciul Benfica - Sporting, pentru a-și arăta recunoștința pentru staff-ul medical. Benfica avea 3-0 în minutul 44, când ambele staff-uri medicale au fugit pentru a-i acorda primul ajutor unui fan care leșinase în tribune. Când totul s-a încheiat cu bine, arbitrul Catarina Campos le-a arătat cartonașul alb medicilor celor două echipe și a fost aplaudată de fanii aflați în tribune pe Estadio da Luz. Inițiativa face parte din Planul Național pentru Etică în Sport și a fost îmbrățișată și de Federația Portugheză de Fotbal.", au scris cei de la ESPN.
"Un arbitru portughez a scris istorie în weekend: a arătat cartonașul alb în timpul meciului feminin din Cupă, dintre Benfica și Sporting. La un moment dat, la 3-0 pentru Benfica, unei persoane i s-a făcut rău. Staff-urile medicale ale celor două echipe au intervenit rapid pentru a oferi primul ajutor, iar centralul le-a arătat ambelor echipe cartonașul alb. Momentul a fost aplaudat de fanii prezenți pe Estadio da Luz. Benfica a câștigat, în cele din urmă, cu 5-0.", au scris cei de la Sports Illustrated.
"Momentul bizar în care un arbitru arată cartonașul alb pentru prima dată în istorie, la un meci din Portugalia. Cartonașele roșii și galbene au făcut parte din sport în ultimele decenii, dar în Portugalia a fost introdus și cartonașul alb, ca parte din noile inițiative ale acestei țări.", au scris și cei de la Daily Mail.
"Un arbitru scrie istorie arătând primul cartonaș alb din istorie în meciul Sporting - Benfica. Încă din 1970, de la Cupa Mondială, fanii fotbalului au știut că arbitrii pot arăta cartonașe galbene și roșii, pentru a-i avertiza pe jucători. Acum, oficialii au o altă 'armă' în recuzită: cartonașul alb. În timpul meciului de fotbal feminin dintre Benfica și Sporting, cartonașul alb a fost folosit pentru prima dată în fotbalul profesionist.", au scris jurnaliștii de la Sport Bible.
"În fotbalul portughez a fost introdusă o nouă regulă. Fanii fotbalului sunt obișnuiți cu cartonașele galbene și roșii, pentru pedepsirea jucătorilor. Suporterii din Portugalia au văzut noul cartonaș la meciul feminin dintre Sporting și Benfica. Fanii au răspuns cu aplauze, după ce au văzut că arbitrul a arătat noul cartonaș.", au notat cei de la The Sun.
Etichete: benfica , portugalia , sporting , cartonas alb
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...