Video Seară de coșmar! Și-a dat autogol, apoi a fost făcut KO de adversar și a ieșit în lacrimi de pe teren
articol scris de Digi Sport11.12.2024, 09:34
Eduardo Quaresma (22 de ani) a fost titular în Club Brugge - Sporting Lisabona, scor 2-1, din etapa a șasea de Champions League.
Champions League: Borussia Dortmund - Barcelona, miercuri, 22:00, DGS 1
Europa League: Fenerbahce - Athletic Bilbao, miercuri, 17:30, DGS 1
Deși meciul începuse bine pentru portughezi, care au reușit să înscrie încă din minutul 3, prin Catamo, belgienii au reușit ”remontada”.
Golul egalizator a venit chiar în minutul 24, după un autogol al fundașului portughez Eduardo Quaresma.
Eduardo Quaresma și-a dat autogol, după care a fost făcut KO de adversar și nu a mai putut continua
În finalul primei reprize, atacantul celor de la Brugge, Tzolis, a avut o intrare inconștientă asupra lui Quaresma, cu genunchiul și cu cotul sus. Cei doi s-au lovit cap în cap, iar jucătorul portughez a primit și un cot în gât.
Jucătorii și-au dat seama de gravitatea impactului, iar Vanaken și-a pus mâinile în cap. Eduardo Quaresma nu a mai putut continua meciul după momentul respectiv și a părăsit terenul în lacrimi, fiind înlocuit cu St. Juste.
Totuși, este greu de explicat cum cei din camera VAR nu au intervenit la acea fază, având în vedere că integritatea lui Quaresma a fost pusă serios în pericol de către adversar.
În cele din urmă, belgienii au reușit să dea lovitura și să câștige meciul, grație golului semnat de Nielsen, în minutul 84.
În urma acestui rezultat, Brugge a egalat-o la puncte pe Sporting. Portughezii sunt pe 12, cu golaveraj +2, în timp ce belgienii ocupă poziția a 14-a, cu golaveraj -2.
Etichete: sporting lisabona , sporting , club brugge , eduardo quaresma
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Sunt tineri, bătrâni, voinici, slabi, negri și albi. Printre ei se numără pompieri, șoferi de...