Exclusiv Edi Iordănescu, ofertă să preia o echipă națională din Europa! Fostul selecționer a luat decizia
articol scris de Digi Sport30.07.2024, 23:14
În urmă cu o săptămână, Edi Iordănescu (46 de ani) și-a anunțat decizia de a nu mai continua pe banca tehnică a naționalei României.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Edi Iordănescu i-a calificat pe ”Tricolori” la EURO 2024 după ce a câștigat grupa din preliminarii, din care a făcut parte și Elveția, iar la Campionatul European din Germania a dus naționala până în optimi.
Multă lume și-a dorit ca Iordănescu jr. să-și continue munca la prima reprezentativă după ce a obținut performanțele respective, însă acesta a decis să pună stop și să nu-și prelungească contractul.
- 28 de meciuri a jucat România cu Edi Iordănescu pe bancă: 10 victorii, 10 remize și 8 înfrângeri.
Daniel Stanciu, despre Edi Iordănescu: ”A avut ofertă să preia o echipă națională din Europa și a zis 'nu vreau'”
Daniel Stanciu, prezent în cadrul emisiunii Digi Sport Special, a dezvăluit că Edi Iordănescu a primit o ofertă imediat după eliminarea de la EURO 2024, însă fostul selecționer nici nu a vrut să audă.
”El vine dintr-o anumită familie, tatăl lui a obținut multe calificări cu naționala, era și o chestie de ambiție. Chestia asta l-a epuizat fizic, omul și-a dus contractul până la capăt.
A avut ofertă, a doua zi după ce s-a întors în România după eliminarea de la EURO 2024. A avut ofertă să preia o echipă națională din Europa și a zis 'nu vreau'. Dacă nu continui cu România, de ce să mă duc în altă parte să o iau de la zero?
Vrea să ia o pauză. Două-trei luni probabil că nu pleacă nicăieri. Din iarnă, nu se știe, e meseria lui. Vrea să antreneze, nu știu dacă la club”, a dezvăluit Daniel Stanciu la Digi Sport Special.
Mutu și Rădoi, în ”finala” pentru postul de selecționer al României
În urma refuzului lui Gică Hagi de a prelua naționala României, următorul pe lista FRF este Adrian Mutu (45 de ani). Fost selecționer al selecționatei U21 s-a și întâlnit deja cu Mihai Stoichiță, directorul tehnic al Federației, în cursul după-amiezii de luni, la scurt timp după ce varianta Hagi a picat oficial.
Potrivit informațiilor apărute în spațiul public, Federația ar urma să deschidă discuțiile și cu Mirel Rădoi, însă în acest moment, ”Briliantul” este favorit să ajungă pe banca tehnică a naționalei României.
Mutu și Stoichiță au o relație apropiată, iar fostul internațional e preferatul lui ”nea Mihai” pentru postul de selecționer. Apropierea celor doi a fost evidentă și în octombrie 2020, când după România U21 - Malta U21, scor 4-1, ”nea Mihai” l-a înjurat la telefon și l-a amenințat pe Mutu, rămas în izolare din cauza COVID 19, că-l dă afară. Ulterior s-a spus că nu a fost o ceartă, ci mai mult o glumă.
De altfel, după plecarea lui Rădoi la finele anului 2021, Stoichiță a mers tot pe varianta cu Mutu, iar ”Briliantul” a fost la un pas să devină selecționer la prima reprezentativă. Fuseseră scoase în față numele lui Cesare Prandelli și Ilie Dumitrescu, drept colaboratori, în ideea de a-i contracara pe cei care invocau o lipsă de experiență.
De asemenea, Gabriel Bodescu, secretar general al FRF, este și el un admirator al lui Adrian Mutu și nu ar fi prima dată când îl susține necondiționat pe cel care ultima dată a fost antrenor principal la CFR Cluj.
Liber de contract din aprilie 2024, după despărțirea de gruparea din Gruia, Mutu le-a mai pregătit de-a lungul carierei pe FC Voluntari, Al Wahda II, România U21, FCU Craiova, Rapid și Neftchi Baku.
Etichete: edi iordanescu , daniel stanciu , oferta edi iordanescu
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Makaveli, pe numele său real Virgil Alexandru Zidaru, influencer și, mai nou, consilier parlamentar...