Ziua de după Pireu. Aș vrea să sper într-o minune, dar nu știu dacă am motive

Supercupa Spaniei: Athletic Bilbao - Barcelona, miercuri, 21:00, DGS 1
Cupa Ligii Angliei: Tottenham - Liverpool, miercuri, 22:00, DGS 2

De fapt, noi am fost prea slabi. Asta a fost realitatea din teren. Selecționerul a fost neinspirat. A mizat greșit pe fotbaliști care nu au fost capabili să se ridice la așteptările unui vis atât de măreț: calificarea la Mondiale. Cel puțin nu vineri, 15 noiembrie. Avem cale de recurs marți la București, dar pentru asta trebuie să ne reinventăm.

Eu sunt la cald acum, dar sunt convins ca mâine pe vremea asta voi face eforturi la fel de mari pentru a spune că am remarcat vreun jucător. Am fost copleșiți de miză, de propria neputință, de ceea ce am fi putut sa facem. Nu mai ajută să ne lamentăm, știu, dar e trist... Din tribune așa s-a văzut. Am întâlnit un adversar împotriva căruia am fi putut un rezultat infinit mai ușor de întors în returul de pe Național Arena. Pornind de la ceea ce am văzut la Pireu suntem obligați să recunoaștem că o calificare la Rio ține de poveștile copilăriei cu lighioane ce se dau de trei ori peste cap și se transformă în Feți-Frumoși.

Am fi penibili să acuzăm arbitrajul Pro(enca) Santos. Ne-a "ciupit" suficient cât să ne destabilizeze mai mult decât oricum eram. Avem nevoie de un 2-0, fără mijloc (Bourceanu și Lazăr), dar, iertat fie-mi pesimismul, și fără mijloace. Sâmbătă la prima oră voi porni spre casă și voi căuta la rândul meu să mă reîncarc cu optimism, să caut cum spuneam și în debutul celei mai triste postări din această expediție un punct de sprijin pentru o calificare ce în loc să se apropie se îndepărtează.

Închei sperând că veți avea mai multă clemență pentru momentele mele de neinspirație în redactarea textelor decât pentru neinspirația de care a dat dovadă Pițurcă în alcătuirea echipei.