VIDEO Raț: ”Puteam obține mai mult cu Ungaria. Suntem obligați să învingem Grecia!”
05.09.2015, 00:29VIDEO Ungaria - România 0-0. Tricolorii au remizat pe ”Groupama Arena” din Budapesta, dar au pierdut, cel puțin momentan, șefia Grupei F. Fotbaliștii noștri susțin că nu intră în panică, dar admit că victoria cu Grecia devine capitală în aceste condiții.
Premier League: Nottingham - Tottenham, joi, 17:00, DGS 1
Premier League: Liverpool - Leicester, joi, 22:00, DGS 1
Răzvan Raț, care nu a mai fost căpitanul tricolorilor, a spus la finalul partidei de vineri seara că tricolorii puteau obține mai mult din întâlnirea cu Ungaria. ”A fost un meci de la care puteam obține mai mult, meci care ne putea face fericiți și care, în mare măsură, încheia calculele calificării. Până la urmă nu este un rezultat negativ, ci unul care ne ține foarte aproape de Irlanda de Nord, care a câștigat în Feroe”, a spus Raț la microfonul Digi Sport.
PROGRAMUL TV COMPLET AL CANALELOR Digi Sport
Fundașul stânga al tricolorilor a spus care este acum principalul obiectiv imediat al echipei.
”În următorul meci, cu Grecia, suntem obligați să câștigăm. Nu suntem panicați, este un fapt pe care-l luasem în calcul, dar sperăm ca la următorul meci să revenim la șefia Grupei F, mai ales că și Irlanda de Nord va evolua contra Ungariei”.
Chestionat în legătură cu greșelile pe care le-au comis tricolorii, Raț a evitat să intre în detalii.
”Nu cred că trebuie să fac eu analiza, mai avem câteva zile la dispoziție, avem de analizat ce am făcut în acest meci, să punem la punct ce nu a mers, să fim mai periculoși cu Grecia și să înscriem”.
România - Grecia, următorul meci al tricolorilor din cadrul Grupei F a preliminariilor pentru Euro 2016, se va disputa luni, 7 septembrie, de la ora 21:45, pe ”Arena Națională”. Fazele VIDEO vor putea fi urmărite pe digisport.ro şi pe m.digisport.ro imediat după încheierea partidei, când meciul va fi difuzat în premieră la Digi Sport 1.
Într-un final, Raț atenționează că Grecia nu este un adversar facil, chiar dacă echipa se află pe ultimul loc în grupă.
”Grecia are jucători valoroși, nu a fost în cea mai bună perioadă, dar poate pune probleme, nu este o echipă ușor de bătut”, a conchis Raț la flash-interviul pe care l-a acordat pentru Digi Sport.
Etichete: digisport , program digisport , ungaria romania 0-0 video , rat reactii ungaria romania , video rat reactii ungaria romania
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Apar noi date în cazul polițiștilor răniți grav în urma unui accident provocat de un tânăr în...