VIDEO Preşedintele FRF îi răspunde lui Reghecampf: "Obiectivul principal e echipa naţională"
14.12.2015, 10:11Preşedintele FRF, Răzvan Burleanu, este convins că nu vor fi probleme legate de prezenţa jucătorilor stelişti în cantonamentul echipei naţionale, care va avea loc între 24 ianuarie şi 6 februarie 2016.
Premier League: Nottingham - Tottenham, joi, 17:00, DGS 1
Premier League: Liverpool - Leicester, joi, 22:00, DGS 1
Declaraţiile oficialului de la Casa Fotbalului vin în contextul în care antrenorul roş-albaştrilor, Laurenţiu Reghecampf, a anunţat că nu este dispus să le dea drumul fotbaliştilor săi în stagiul de pregătire al "tricolorilor".
"Reghecampf şi conducerea Stelei trebuie să înţeleagă faptul că obiectivul principal e echipa naţională, mai ales că nu avem nicio echipă calificată în cupele europene. În aceste condiţii, doar naţionala are capacitatea să tracteze fotbalul românesc.
Eu cred că, aşa cum s-a întâmplat şi în ianuarie 2015, vom ajunge la un consens cu Steaua. Pentru că şi noi ne dorim jucători de la Steaua, şi Steaua îşi doreşte să aibă jucători la naţională", a declarat Burleanu, la revenirea în ţară de la tragerea la sorţi a grupelor Euro 2016.
Şeful federaţiei spune că toată lumea are de câştigat de pe urma cantonamentului de la începutul anului viitor. "Nu văd decât avantaje pentru toţi jucătorii. Nu vor mai exista alte posibilităţi să vină la echipa naţională şi să nu ne imaginăm că un jucător ar putea fi selecţionat fără să ia parte anterior la câteva meciuri de pregătire.
E şi o miză financiară. Cluburile vor încasa câteva zeci sau chair sute de mii de euro pentru prezenţa jucătorilor la Euro. Eu nu văd decât avantaje", a explicat Burleanu.
Preşedintele FRF este convins că, exceptând discuţiile cu Steaua, nu vor mai existe alte probleme în ceea ce priveşte prezenţa fotbaliştilor la lot: "Este spre binele cluburilor să poată să ia parte la un asemenea cantonament. Foarte multe naţionale calificate la Euro au parte de asemenea cantonamente".
În polemica lansată de declaraţiile lui Reghecampf s-a implicat şi fostul selecţioner Victor Piţurcă.
"Nu se poate să nu îţi laşi jucătorii la naţională. Eşti obligat. Asta se poate întâmpla numai dacă jucătorii nu vor să mai vină la echipa naţională. Să nu dea curs convocării este imposibil. Legat de cantonamentul de iarnă, se va rezolva pe plan local. În acelaşi timp, trebuie să ţină cont şi de programul cluburilor", a spus Piţurcă.
Etichete: steaua , video , laurentiu reghecampf , frf , echipa nationala , razvan burleanu
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Premierul Marcel Ciolacu a publicat miercuri seară, într-un videoclip postat pe TikTok, trei...