VIDEO Marica: 'Avem prima șansă cu Ungaria, întreaga țară trebuie să se agațe de ea'
30.08.2013, 16:05Ciprian Marica va rata dubla echipei naționale a României cu Ungaria și Turcia, vitală pentru calificarea la Campionatul Mondial din 2014, însă este cu sufletul alături de echipa lui Victor Pițurcă.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Marica e de părere că "tricolorii" au prima șansă, în special grație avantajului terenului propriu și a publicului cald pe care îl vor avea de partea lor.
Atacantul în vârstă de 27 de ani a făcut lumină și în privința presupusului conflict dintre el și Adrian Mutu, precizând că nu a fost vorba de niciun fel de ceartă ți că între ei doi relațiile au rămas excelente.
"Cu toții suntem conștienți că sunt două meciuri capitale. Cel puțin, primul meci, cel cu Ungaria. Eu, cel puțin, sunt conștient de importanța meciurilor, fiindcă se joacă o calificare. Dacă nu câștigăm, e meciul de care întreaga Românie ar trebui să se agațe. Sper ca fanii să vină la stadion în număr cât mai mare, iar cei care rămân la televizor să ne susțină. Calificarea e în mâinile noastre.", a spus Ciprian Marica, în emisiunea "Euro Fotbal", de la Digi Sport 1.
"Eu nu am fost nici la meciul tur cu Ungaria. Din ce am vorbit cu domnul Pițurcă și ce știu, au jucători buni, puternici. Nu va fi un meci ușor, va trebui să ne luptăm. Jucând acasă și având alături publicul din România, cred că avem prima șansă.", a adăugat atacantul echipei naționale.
"Nu am avut niciodată vreun conflict cu Adi Mutu. Reacția lui, faptul că a zis că nu e normal ca eu să fiu la echipa națională, nu mi se pare atât de deplasată. E părerea lui, nu am nimic împotrivă. Era și supărat de situația lui, a spus că nu i se pare normal. Nu am nicio ceartă cu el, am și discutat după acest episod.", a încheiat Marica.
Etichete: cm 2014 , ungaria , preliminarii cm 2014 , ciprian marica , marica , romania ungaria , campionat mondial , video marica , marica ungaria , romania turcia , marica turcia , marica cm 2014
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Makaveli, pe numele său real Virgil Alexandru Zidaru, influencer și, mai nou, consilier parlamentar...