VIDEO Ienei, dezamăgit de cum a pregătit Victor Pițurcă meciul cu Slovacia
14.08.2013, 23:52Echipa trimisă în teren de Victor Pițurcă la meciul amical cu Slovacia l-a dezamăgit pe fostul selecționer Emeric Ienei, care spune că România ar fi trebuit să joace, în proporție de circa 85%, cu aceeași jucători pe care îi va folosi în meciurile cu Ungaria și Turcia, de peste trei săptămâni.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Tehnicianul care a cucerit Cupa Campionilor Europeni cu Steaua a spus că prima noastră reprezentativă are mare nevoie de întăriri pe partea dreaptă, acolo unde au jucat Alexandru Mățel și debutantul Constantin Nica, dar și la mijloc, unde s-a văzut absența lui Bourceanu.
"Sunt dezamăgit dintr-un singur punct de vedere: fiindcă e ultimul meci de pregătire înaintea celor două jocuri foarte importante pentru noi și cred că trebuie să folosești cam 85% din echipa care va juca în cele două meciuri. Pițurcă are ghinion că Marica s-a și accidentat, după ce că nu are echipă.", a declarat Emerich Jenei, în cadrul emisiunii "Digi Sport Special".
"Latovlevici a făcut niște jocuri foarte bune la Steaua, a și marcat goluri, dar uitați-vă că golul egalării s-a dat de lângă el. Poate că, psihologic, e un pic marcat, atunci când joacă la echipa națională. Trebuie să întărească partea dreaptă apărării și chiar și mijlocul. Poate că Bourceanu era titular, dacă nu era accidentat. Hoban în campionat joacă destul de bine, ca mijlocaș defensiv. Trebuie să încerce ceva.", a adăugat tehnicianul.
Jenei a găsit și o posibilă explicație pentru absența lui Adrian Mutu din lotul României la acest meci de pregătire: "Nu e neapărat obligat antrenorul să comunice că nu o să îl cheme pe nu știu care jucător. Sigur, dacă ai jucători importanți, cum e Mutu, poți să ai o discuție. Pe Mutu cred că nu l-a luat fiindcă a fost accidentat timp de două săptămâni.".
Etichete: romania , echipa nationala , slovacia , emeric ienei , romania nationala , nationala romania , romania - slovacia , piturca nationala , emerich jenei , amical slovacia , romania slovacia 1-1 , amical slovacia 1-1 , emeric jenei , jenei piturca , ienei piturca
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Atacul de joi, în care a Rusia a lansat o rachetă balistică de mare putere asupra Ucrainei, a fost...