VIDEO Grigoraș: ”Pintilii a fost de departe cel mai bun jucător al naționalei”
08.09.2013, 19:25Antrenorul lui CFR Cluj, Petre Grigoraș, a lăudat jocul naționalei României în partida cu Ungaria, câștigată cu 3-0 de tricolori, dar avertizează că meciul cu Turcia este unul mult mai dificil decât cu vecinii maghiari. „Cu Turcia va fi mult mai greu. E o reprezentantivă mai valoroasă decât Ungaria și își va juca la București o ultimă șansă de a se califica la baraj. Și, sincer, naționala Turciei este peste cea a României. Ar fi ideal să câștigăm, dar și un egal ar fi suficient”, a declarat tehnicianul „feroviarilor” clujeni.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Întrebat ce jucător l-a impresionat cel mai mult în victoria de vineri, Grigoraș a fost subiectiv și l-a ales pe unul din foștii săi elevi de la Pandurii, Mihai Pintilii. „Nu mi-a furat ochiul neapărat execuția de la gol, una impecabilă. A recuperat atât de multe mingi și a depus un efort atât de mare, încât pot spune că pentru mine a fost de departe cel mai bun. Sigur, această considerație nu minimalizează efortul celorlalți”, a explicat Petre Grigoraș.
Referitor la meciul cu Ungaria, de vineri, antrenorul echipei din Gruia a declarat că naționala României a fost atât de unită și agresivă, încât nici nu și-a dat seama de sistemul de joc. ”Voi v-ați dat seama ce sistem a jucat Naționala? Eu unul nu am reușit. A fost o echipă atât de unită și atât de agresivă, în care și mijlocașul central ajungea la finalizare și atacantul putea fi fundaș. Nu neapărat sistemul în sine e câștigător, ci dinamica, atitudinea și agresivitatea din teren”, a încheiat Grigoraș.
Etichete: video , nationala , petre grigoras , mihai pintilii , ungaria , romania ungaria 3-0 , grigoras , antrenor cfr , turcia declaratii
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O serie de mai multe explozii au avut loc în locuri publice din Rusia, în zone aglomerate din mai...