VIDEO Gorjenii îl vor în naționala României pe fotbalistul care dă goluri de generic: "Să-l naturalizăm!"
18.08.2013, 17:47Gorjenii au găsit soluţii pentru naţionala României. Vedeta celor de la Pandurii, Eric de Oliveira, a început demersurile pentru obţinerea cetăţeniei române. În vârstă de 27 de ani, sud-americanul a ajuns în România în 2007, la Gaz Metan.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Antrenorul care l-a adus în Liga 1, Cristi Pustai, îl peregătește acum la Pandurii: "Eric face față la orice echipă din România. Depinde de selecționer. Ar fi bine să fie naturalizat, pentru că își dorește și el acest lucru. E un om care stă de cinci ani în România, s-a căsătorit cu o româncă și nu ar fi niciun lucru rău să-l naturalizăm."
În 2010, Eric a fost desemnat cel mai bun jucător străin din Liga 1. Brazilianul a fost transferat în vară la Târgu Jiu. El a înscris deja două goluri pentru gorjeni. Unul în campionat, împotriva Astrei, cu o execuție unică (VEZI AICI GOLUL DIN MECIUL CU ASTRA), şi altul în Europa League, în partida cu Hapoel Tel Aviv.
Șefii Pandurilor sunt încântați de aducerea brazilianului: "Eric este un jucător cu execuții extraordinare. Cred că lui îi mai trebuie aceste două săptămâni de întrerupere din campionat, pentru ca și pregătirea fizică să fie la punctul în care să dea randamentul maxim.", a declarat Marin Condescu.
Cristi Pustai știe că Eric are nevoie de o pauză, el jucând meci de meci de la sosirea la Tg Jiu: "Eric e un jucător bun, cu execuții, dar care a jucat toate minutele. Ar fi trebuit și pe el să-l schimb."
Etichete: pandurii , eric de oliveira , eric pandurii , eric naturalizat , eric in nationala romaniei , eric fotbal
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O înregistrare video care pretinde că arată capturarea de către ruşi a unui australian care lupta...