VIDEO EXCLUSIV Gardoş: "Îmi doresc foarte mult să joc cu Ungaria! Nu mai am nicio problemă medicală"
07.10.2014, 13:25Transferat în această vară de la Steaua la Southampton, Florin Gardoş nu a bifat decât 3 partide la noua sa formaţie, două în Premier League şi una în Cupa Ligii. Fundaşul de 25 de ani a fost accidentat, însă acum a revenit pe teren şi a fost convocat şi la naţională pentru dubla cu Ungaria şi Finlanda.
Premier League: Arsenal - Ipswich, vineri, 22:15, DGS 1
Premier League: Liverpool - Leicester, joi, 22:00, DGS 1
Într-un interviu EXCLUSIV acordat Digi Sport, Gardoş a prefaţat cele două întâlniri din preliminariile Euro 2016 şi a afirmat că fanii vor avea un rol foarte important în meciul de sâmbătă, cu Ungaria.
"Sunt două meciuri foarte importante. Dacă vom scoate 6 puncte din aceste meciuri, suntem favoriţi la primul loc. Eu zic că în Finlanda va fi mai greu, fiindcă e în deplasare, pentru că la Bucureşti, cu un stadion plin, cred că vom reuşi să învingem Ungaria", a declarat Florin Gardoş.
Stoperul născut la Satu Mare a afirmat că abia aşteaptă să îmbrace din nou tricoul naţionalei.
"Îmi doresc foarte mult să joc cu Ungaria. Îmi e dor să joc, pentru că, fiind accidentat, în vară nu am jucat. Am început aşa, usor. Îmi e dor să joc, îmi e dor de Naţional Arena, îmi e dor să joc la naţională. N-am mai jucat de la meciul cu Argentina. Îmi doresc chiar foarte mult. N-am jucat cu Ungaria niciodată", a mai afirmat Gardoş.
Acesta a declarat că este apt sută la sută pentru cele două meciuri, cu Ungaria şi cu Finlanda: "Medical nu mai am nicio problemă, deci nu sunt probleme de genul ăsta. Este vital să luăm 6 puncte! Cred ca sunt cele mai mari şanse de calificare din ultimii ani", a încheiat Gardoş.
România - Ungaria se va disputa sâmbătă, 11 octombrie, pe Arena Naţională. Fazele VIDEO vor putea fi urmărite pe digisport.ro, imediat după terminarea partidei.
Cele mai importante faze şi toate golurile care se marchează în partidele din preliminariile Euro 2016, inclusiv din confruntările României, vor putea fi văzute doar la Digi Sport, dar și pe site-ul digisport.ro.
Etichete: romania , echipa nationala , florin gardos , ungaria
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Apar noi date în cazul polițiștilor răniți grav în urma unui accident provocat de un tânăr în...