VIDEO Anghel Iordănescu nu a semnat încă un nou contract cu FRF: "Tot timpul avem un plan B"
09.11.2015, 19:07Anghel Iordănescu a reuşit să califice naţionala României la Euro 2016, dar viitorul său pe banca "tricolorilor" este incert. Selecţionerul nu a semnat încă prelungirea contractului, care se încheie după amicalul cu Italia, iar oficialii FRF recunosc că au pregătită o variantă de rezervă, în cazul în care nu se va ajunge la un acord cu "Generalul".
Premier League: Nottingham - Tottenham, joi, 17:00, DGS 1
Premier League: Liverpool - Leicester, joi, 22:00, DGS 1
"În momentul de faţă, nu s-a semnat noul contract între naţională şi antrenor. Încă nu s-a semnat. Înţeleg că există aprobarea Comitetului Executiv. Eu îmi doresc să merg la Euro, dar vechiul meu contract expiră a doua zi după meciul cu Italia. Deocamdată, sunt sub contract. Nu pot comenta mai mult", a declarat Iordănescu, în cadrul unei conferinţe de presă.
Antrenorul de 65 de ani a recunoscut că au existat negocieri între el şi preşedintele FRF, Răzvan Burleanu, dar acestea au fost întrerupte în urma tragediei din clubul Colectiv.
"Vă spun de ce nu s-a semnat. Am avut o discuţie cu domnul preşedinte, dar nici eu, nici el nu eram în stare, pentru că era chiar a doua zi după accidentul de la Colectiv. Eram foarte răvăşit, aşa cum era şi preşedintele FRF. Practic, acea discuţie a început, dar s-a terminat foarte repede. I-am spus domnului preşedinte că nu sunt pregătit să discut asemenea lucruri.
Mai sunt foarte multe probleme de lămurit. Probleme de ordin tehnic, de obiectiv, de acceptare a programului de pregătire înaintea turneului final. Sunt foarte multe probleme care trebuie stipulate în contract", a explicat selecţionerul.
Dacă cele două părţi nu vor ajunge la un acord, conducerea federaţiei are pregătit un plan de rezervă. "Tot timpul avem un plan B. Eu zic că domnul Iordănescu va rămâne și va fi selecționer la Euro", a spus consilierul preşedintelui FRF, Andrei Vochin, la emisiunea "Fotbal Club", de la Digi Sport.
Şi fostul internaţional Ilie Dumitrescu este sigur că Iordănescu va conduce naţionala la turneul final de anul viitor.
"Eu cred că subiectul ăsta nu trebuie discutat. Nu cred că sunt probleme. Eu vă dau scris că Iordănescu va merge ca antrenor la turneul final", a precizat Ilie Dumitrescu.
Etichete: video , echipa nationala , anghel iordanescu , razvan burleanu , andrei vochin , negocieri contract
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Premierul Marcel Ciolacu a publicat miercuri seară, într-un videoclip postat pe TikTok, trei...