VIDEO Andorra vrea să dea marea lovitură la București: "Am venit să câștigăm! Nu ne e greu să jucăm împotriva profesioniștilor"
10.09.2012, 20:54Selecţionerul Andorrei, Jesus Luis Alvarez de Eulate, a declarat, luni seară, într-o conferinţă de presă susţinută la stadionul Dinamo, că echipa sa a venit la Bucureşti pentru a fi competitivă şi, dacă i se va oferi ocazia, să se impună în meciul cu România din preliminariile Cupei Mondiale.
Premier League: Nottingham - Tottenham, joi, 17:00, DGS 1
Premier League: Liverpool - Leicester, joi, 22:00, DGS 1
"Am venit să jucăm, să fim o echipă competitivă şi, dacă ni se va oferi ocazia, să câştigăm acest meci. Muncim în fiecare zi pentru a înscrie un gol, când se va întâmpla asta nu ştim însă. Dacă acest gol ne va oferi şi victoria va fi mult mai bine. De la meciul cu Uruguay şi până la cel cu Estonia am studiat fiecare partidă a României, vom vedea ce vom face mâine", a spus tehnicianul, înaintea antrenamentului oficial al echipei Andorrei.
Căpitanul Ildefons Lima este de părere că unul dintre cei mai periculoşi fotbalişti din naţionala României este Ciprian Marica.
"Îi cunoaştem pe toţi jucătorii din echipa României. Marica în mod sigur e unul din cei mai periculoşi. Ne antrenăm în puţinul timp pe care îl avem, pentru că reprezentăm un stat şi este datoria noastră să o facem. Nu ne este greu să jucăm împotriva jucătorilor profesionişti, suntem obişnuiţi. Între selecţionata Ungariei şi noi e o diferenţă, dar meciul împotriva lor a fost unul dintre cele mai proaste din istoria noastră", a spus Lima.
3
victorii în 104 meciuri oficiale are Andorra în istorie
Digi Sport a aflat și echipa probabilă cu care Andorra ar putea să înceapă împotriva României, într-un sistem 4-2-3-1: Gomes - Rodrigues, Ildefons, Emili, Maneiro - Vieira, Ayala - Pujol, Moreno, Peppe - Silva
Etichete: bucuresti , romania , andorra
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Premierul Marcel Ciolacu a publicat miercuri seară, într-un videoclip postat pe TikTok, trei...