News Alert Veste bună pentru echipa națională. Meciul cu Danemarca se va disputa cu spectatori
19.12.2016, 13:22FRF a primit decizia din partea Comisiei de Disciplină a FIFA în urma incidentelor de la meciul dintre România și Polonia, din preliminariile Cupei Mondiale din 2018.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Forul mondial a decis ca partida dintre România și Danemarca (26 martie 2017) să se poată disputa cu spectatori, dar meciul nu se va putea juca pe Arena Națională din București.
Federaţia Română de Fotbal a mai primit o amendă de 95.000 de franci elveţieni, după incidentele de la meciul România - Polonia, plus incă 3.000 e franci costuri de procedură.
"Forul mondial a decis că partida România - Danemarca, următorul meci oficial al <tricolorilor>, din aceeaşi campanie de calificare, se va disputa cu spectatori în tribune, decizia venind în urma apărării argumentate realizate de departamentul juridic al FRF. Cu toate acestea, partida nu se va putea disputa pe Arena Naţională din Bucureşti. Iată sancţiunile complete ale Comisiei de Disciplină FIFA:
- două meciuri din cadrul preliminariilor FIFA 2018 World Cup de pe teren propriu nu se vor disputa pe Arena Naţională, sancţiunea aplicându-se cu privire la partida România - Danemarca din 26 martie 2017, iar executarea pentru cea de-a doua partidă fiind suspendată pentru o perioadă de probaţiune de 2 ani;
- amenda stabilită în sarcina FRF este de 95.000 de franci elveţieni plus 3.000 de franci elveţieni, costuri de procedură", se arată pe site-ul FRF.
PROGRAMUL COMPLET AL CANALELOR DIGI SPORT
FIFA anunţa, la 18 noiembrie, că a deschis o procedură disciplinară după incidentele de la meciul România - Polonia, disputat pe Arena Naţională, în preliminariile Cupei Mondiale din 2018.
La acea partidă, jocul a fost întrerupt mai întâi circa un minut, după ce fanii rapidişti au aruncat torţe pe teren. Jandarmii au scos doi suporteri rapidişti din stadion, apoi au fost folosite gaze lacrimogene pentru aplanarea unui conflict între fani, stewarzi şi jandarmi. Partida a mai fost întreruptă o dată pentru scurt timp, atacantul Robert Lewandowski prăbuşindu-se pe teren, după ce o petardă a căzut în apropierea lui. Jucătorul s-a ridicat de pe teren după un minut, timp în care arbitrul Damir Skomina a trimis jucătorii la mijlocul terenului.
Reprezentativa României a fost învinsă, la 11 noiembrie, de selecţionata Poloniei, scor 3-0 (1-0), în preliminariile Cupei Mondiale din 2018.
După 4 etape disputate în grupa E, România ocupă poziția a 4 în clasament, cu doar 5 puncte. Primul loc este ocupat de Polonia, urmată de Muntenegru și Danemarca. Armenia și Kazakhstan ocupă ultimele două poziții.
Meciurile pe care România le mai are de disputat:
1. România - Danemarca (26.03.2017)
2. Polonia - România (10.06.2017)
3. România - Armenia (01.09.2017)
4. Muntenegru - România (04.09.2017)
5. România - Kazahstan (05.10.2017)
6. Danemarca - România (08.10.2017)
Meciul România - Danemarca e programat pe 26 martie 2017, de la ora 21.45, în etapa a V-a a Grupei E a preliminariilor Cupei Mondiale din 2018.
Preliminariile Cupei Mondiale, zona Europa, se văd ÎN DIRECT la Digi Sport.
Toate meciurile României din preliminarii sunt LIVE TEXT pe www.digisport.ro și m.digisport.ro, iar golurile și toate fazele VIDEO sunt disponibile imediat după fluierul final. După miezul nopții, meciurile sunt transmise pe Digi Sport 1.
Etichete: romania , echipa nationala , danemarca , decizie fifa , romania danemarca cu spectatori
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O înregistrare video care pretinde că arată capturarea de către ruşi a unui australian care lupta...