Video Stanciu ne păstrează cu picioarele pe pământ: "Să nu ne credem mari şi tari"
08.10.2016, 22:25România a trecut lejer de Armenia. Tricolorii s-au impus cu 5-0 la Erevan. Unul dintre cei mai buni jucători a fost starul lui Anderlecht, Nicolae Stanciu.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Echipa noastră a deschis scorul dintr-un penalty care a fost transformat de Bogdan Stancu. Chiar dacă a ratat o lovitură de la 11 metri în ultimul minut al jocului cu Muntenegru (1-1), mijlocaşul de 23 de ani spune că ar fi executat penalty-ul dacă pe teren nu era jucătorul lui Genclerbirligi.
În interviul acordat pentru Digi Sport, fostul jucător al Stelei s-a declarat încântat de stilul ofensiv pe care l-a impus Christoph Daum.
”La penalty nu am fost tentat să iau mingea. Dacă nu era Stancu, eu sau Cristi (n.r. Săpunaru) executam. Așa am zis și după meciul cu Muntenegru, că o să mai bat penalty-uri.
Îmi place această abordare ofensivă a naționalei, fiind și un jucător ofensiv, dar nu trebuie să ne hazardăm după această victorie, să ne credem mari și tari”, a declarat Stanciu, pentru Digi Sport.
Marcator al unui gol în partida cu Armenia, Stanciu susține că principalul său scop este să-și pună colegii în situații de a înscrie.
”E important că am câştigat, nu știu dacă era neapărat nevoie de gol, mă mulțumeam și cu pasele de gol pe care le-am oferit colegilor. Pentru mine nu e o prioritate să marchez neapărat, ci să îmi pun colegii în situații de a marca”, a spus Stanciu.
Următorul joc pe care-l va disputa România va fi cu Kazahstan, partidă care se va disputa marți, 11 octombrie, de la ora 19:00.
”Ne așteaptă un meci foarte greu pe terenul sintetic din Kazahstan și cred că dacă vom reuși să obținem trei puncte acolo, vom avea un moral bun pentru meciul din noiembrie.
Va fi o trecere foarte rapidă. Trebuie să ne obișnuim cu temperatura și cu terenul sintetic. Va fi foarte greu să jucăm pe o suprafață așa tare. Dar sperăm să facem un meci bun, să ne refacem și să câștigăm”, a mai spus Stanciu.
Toate meciurile României din preliminariile Cupei Mondiale vor fi transmise în format LIVE TEXT pe www.digisport.ro și m.digisport.ro, iar imaginile VIDEO vor fi disponibile imediat după fluierul final. După miezul nopții, meciurile vor fi transmise în premieră pe Digi Sport 1.
VIDEO cu penalty-ul ratat de Stanciu cu Muntenegru
VIDEO cu golul marcat de Stanciu cu Armenia
VIDEO cu declarațiile lui Stanciu după jocul cu Armenia
Etichete: romania , armenia , nicolae stanciu , stanciu penalty , romania armenia , stanciu romania
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O serie de mai multe explozii au avut loc în locuri publice din Rusia, în zone aglomerate din mai...