Și Alibec a fost pus la colț de Iordănescu. ”A fost ’targă’ cu Petrolul! Așteptam mai mult de la el”
31.08.2015, 16:32Denis Alibec (24 de ani) este unul dintre cei trei fotbaliști debutanți în echipa națională, alături de Constantin Budescu (26 de ani), ambii de la Astra, și de Steliano Filip (21 de ani), de la Dinamo.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
La prima conferință de presă, organizată ca urmare a reunirii tricolorilor pentru meciurile cu Ungaria și cu Grecia, Anghel Iordănescu, selecționerul tricolorilor, nu s-a sfiit să-i critice încă din start pe cei doi jucători de câmp ai giurgiuvenilor.
După ce l-a criticat pe Budescu, ”Generalul” nu s-a sfiit să-l pună la colț și pe Alibec, despre care a spus că nu știe dacă va ajunge noul Marica.
PROGRAMUL TV COMPLET AL CANALELOR Digi Sport
”Hai să debuteze, să vedem. După meciul de ieri (n.r. - cel cu Petrolul) a fost cam targă, dar a fost obosit. A avut și el o accidentare. Însă eu așteptam mai mult de la el și la meciul din Olanda (n.r. - AZ Alkmmar - Astra 2-0) și la cel din campionat. Am zis că vine după acea accidentare și că îi e greu să intre în ritm.
Prestația lui mi-a adus aminte că și eu am fost targă, ca Alibec, la un meci cu Grecia din anii ’80, așa că înțeleg când un jucător prinde un joc mai slab”, a conchis, zâmbind, Iordănescu.
La final, ”Generalul” le-a promis microbiștilor din România că echipa națională va juca ofensiv și spectaculos în următoarele partide: "Nu mergem să facem un joc de ciupeală, echipa națională va încerca să joace fotbal!".
Meciul Ungaria - România este programat vineri, 4 septembrie, de la ora 21:45, pe Groupama Arena din Budapesta. Fazele VIDEO vor putea fi urmărite pe digisport.ro şi pe m.digisport.ro imediat după încheierea partidei.
Etichete: denis alibec , program digisport , budescu , ungaria romania , alibec iordanescu nationala
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...