Schimbare de 180 de grade. Comisia Tehnică a propus în iulie rămânerea selecţionerului german
11.09.2017, 18:58Comisia Tehnică a FRF a decis demiterea lui Christoph Daum la mai puţin două luni de momentul în care a decis să meargă în continuare pe mâna selecţionerului german.
Premier League: Nottingham - Tottenham, joi, 17:00, DGS 1
Premier League: Liverpool - Leicester, joi, 22:00, DGS 1
Chiar în această vară, membrii respectivei Comisii au votat pentru rămânerea lui Daum, susţinut la acel moment de preşedintele Federaţiei, Răzvan Burleanu, în condiţiile în care obiectivul calificării la Cupa Mondială era aproape ratat.
"Comisia Tehnică a discutat despre situația domnului Daum la echipa națională. Noi nu decidem dacă domnul Daum mai rămâne sau nu selecționer, decizia îi aparține domnului Burleanu.
Rolul comisiei este doar unul consultativ. Fiecare membru și-a spus punctul de vedere. Au fost opinii diferite, iar majoritatea membrilor au fost de partea selecționerului", a declarat pentru Digi Sport, pe 19 iulie, Marcel Pușcaş, la acel moment membru al Comisiei Tehnice, de unde a demisionat la începutul acestei săptămâni. Puşcaş a invocat o "incompatibilitate", sugerând că membrii Comisiei Tehnice iau doar deciziile solicitate de Burleanu.
Schimbarea de optică a preşedintelui Răzvan Burleanu a venit după eşecul României din Muntenegru, scor 0-1, care a anulat şi ultimele şanse matematice ale "tricolorilor" de a merge la Mondial. Burleanu a declarat în cadrul emisiunii "Fotbal Club": "I-am cerut directorului tehnic, care este și președinte al comisiei, să-mi avanseze o listă cu două-trei nume de potențiali selecționeri. Voi susține punctul de vedere al Comisiei Tehnice, pentru că de aceea avem acei oameni acolo”.
Şeful FRF a pasat însă responsabilitatea pe Comisia Tehnică a FRF, care a propus astăzi "întreruperea raportului de muncă între FRF şi Christoph Daum. S-au făcut recomandări pentru numele viitorului selecţioner", după cum a declarat preşedintele Comisiei, Mihai Stoichiţă.
VEZI AICI PROGRAMUL COMPLET AL CANALELOR DIGI SPORT
Etichete: marcel puscas , christoph daum , daum , daum demis romania , comisia tehnica daum , decizie comisia tehnica daum
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Premierul Marcel Ciolacu a publicat miercuri seară, într-un videoclip postat pe TikTok, trei...