Sânmărtean: "Calitatea mea nu e să distrug, ci să construiesc. E ca şi cum l-ai pune pe Pintilii să dribleze"
07.10.2014, 15:10După succesul din primul meci al grupei, 1-0 în deplasarea din Grecia, pentru România urmează "dubla" cu Ungaria şi Finlanda. Unul dintre cei mai în formă fotbalişti din Liga 1, Lucian Sânmărtean, a fost convocat de Victor Piţurcă şi revine astfel la echipa naţională după o pauză de 3 ani.
Premier League: Arsenal - Ipswich, vineri, 22:15, DGS 1
Premier League: Liverpool - Leicester, joi, 22:00, DGS 1
Mijlocaşul de 34 de ani spune că nu a avut nevoie de prea mult timp de acomodare, asta şi pentru că alţi 7 colegi de la Steaua au fost chemaţi la lot.
"Sunt foarte mulţi jucători de la Steaua, a fost o intrare mai uşoară, n-am avut o problemă de reacomodare la echipa naţională. Sincer, nu mă aşteptam la această convocare, dar dacă a venit este o încununare a unui sezon foarte bun, aşa că nu mă mir atât de tare. Emoţii sunt, chiar dacă am o vârstă înaintată, aşa se întâmplă când vii la echipa naţională. Cât timp nu am accidentări serioase, continuitate şi motivaţie am să joc", a declarat Lucian Sânmărtean.
Folosit la Steaua atât în faţa defensivei, cât şi în linia de 3 mijlocaşi ofensivi, Sânmărtean a vorbit şi despre postul pe care se simte cel mai bine:
"Dacă va fi să joc, ca în toate jocurile, sper să ajut atacanţii să înscrie. Asta este menirea mea. Nu e numărul 10 pentru mine, nu l-am căutat niciodată şi nici nu cred că mi se potriveşte. Numărul 18 mi-a purtat noroc peste tot. Unde mă va pune selecţionerul să joc acolo voi încerca să dau totul. Calitatea de recuperator nu este de bază pentru mine. Eu am încercat să deposedez din plasament. E ca şi cum l-aş pune pe Pintilii, că tot îmi este prieten, să dribleze ca mine.
Calitatea mea nu este să distrug, ci să construiesc. Dar, sigur, am învăţat să fac şi faza defensivă. Selecţionerul îşi caută jucători mai defensivi şi probabil din cauza asta n-am fost aşa des convocat, pentru că eu sunt alt tip de jucător. Dar noi jucătorii trebuie să ne aliniem la ce ni se spune şi ce ni se cere. Comparaţia cu Hagi mi se pare deplasată (n.r. comparaţia cu revenirea lui Hagi înainte de meciul cu Ungaria)", a mai spus jucătorul Stelei.
România - Ungaria se va disputa sâmbătă, 11 octombrie, pe Arena Naţională. Fazele VIDEO vor putea fi urmărite pe digisport.ro, imediat după terminarea partidei.
Cele mai importante faze şi toate golurile care se marchează în partidele din preliminariile Euro 2016, inclusiv din confruntările României, vor putea fi văzute doar la Digi Sport, dar și pe site-ul digisport.ro.
Etichete: romania , lucian sanmartean , lot romania , sanmartean echipa nationala
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Apar noi date în cazul polițiștilor răniți grav în urma unui accident provocat de un tânăr în...