România U21 la EURO 2019. Mesajul lui Cristian Chivu pentru cei mai buni tineri tricolori din ultimii 20 de ani
26.11.2018, 14:52Echipa națională U21 a României va juca în Grupa C la Campionatul European de tineret din 2019, alături de Anglia, Franța și Croația. Cristian Chivu, fostul căpitan al primei reprezentative tricolore, le-a transmis un mesaj încurajator elevilor lui Mirel Rădoi.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Chivu, bun prieten cu selelecționerul României U21, e gata să meargă oriunde pentru a-i urmări pe jucătorii care au calificat naționala de tineret la un turneu final după 20 de ani.
"Dacă am timp, voi merge oriunde ca să îi văd. E o generaţie bună care se poate autodepăşi să facă performanţe la Euro. Şi voi merge să-i văd pentru că voi merge să-l văd pe Mirel în primul rând, pentru că suntem prieteni şi îi ţin pumnii”, a spus Chivu pentru eusunt12.ro.
"Noi, când vorbim despre echipa naţională, uitam un lucru. Că ei joacă la echipe de club unde muncesc zi de zi. Să muncească zi de zi ca şi cum ar fi ultima zi, ca să poată să crească, să ajungă la naţională pregătiţi din toate punctele de vedere. Dacă atunci când vor munci zi de zi şi vor fi selectionaţi, lucrurile vor fi mai uşoare mental şi fizic şi vor fi mai pregătiţi să joace un Campionat European.
Lucrurile nu sunt uşoare, dar dacă ai muncit zi de zi, un an de zile, pentru un campionat european, chiar dacă o faci la echipa de club, e mult mai uşor dacă te duci si te lupţi cu balaurii", a mai spus fostul căpitan al naționalei României.
Cristian Chivu a vorbit și despre ascensiunea lui Ianis Hagi, care joacă foarte bine în naționala U21 și a debutat oficial și la prima reprezentativă a României, în meciul cu Lituania, penultimul din Liga Națiunilor.
"Eu sper ca Ianis Hagi să ajungă şi mai sus. Să meargă în La Liga, la echipe mult mai mari. Totul depinde de el. Dar e pregătit din punct de vedere mental pentru tot ce reprezintă fotbalul profesionist la nivel înalt. Iar când eşti pregătit mental şi eşti înzestrat cu calități pe care ţi le-a dat cine ţi le-a dat, lucrurile sunt mult mai uşor de realizat. Sigur, trebuie să muncească. Trebuie să muncească, să arate pe teren că este un jucător important care din punctul meu de vedere în câţiva ani va juca în campionate importante, la echipe importante", a precizat Chivu.
Programul meciurilor grupei C de la EURO 2018
18 iunie: Anglia – Franța, ROMÂNIA – Croația
21 iunie: Anglia – ROMÂNIA, Franța – Croația
24 iunie: Croația – Anglia, Franța – ROMÂNIA
Tragere la sorți EURO 2019. Componența celor trei grupe de la Campionatul European U21
Grupa A: Italia, Spania, Belgia, Polonia
Grupa B: Germania, Danemarca, Austria, Serbia
Grupa C: Anglia, Croaţia, România, Franţa
Tragere la sorţi Euro 2019. Cum se desfășoară Campionatul European U21
Cele 12 echipe calificate vor fi repartizate în trei grupe a câte patru echipe. În semifinale vor merge câştigătoarele grupelor plus cel mai bun loc 2. Formaţiile ajunse în penultimul act vor obţine şi biletele pentru la Jocurile Olimpice de la Tokyo, din 2020.
Partidele de la Euro U21, din 2019, vor avea loc în şase oraşe: Trieste, Udine, Cesena, Bologna, Reggio Emilia şi Serravalle (San Marino).
Turneul final va avea loc între 16 şi 30 iunie 2019.
Etichete: romania u21 , mirel radoi , cristian chivu , euro u21 , euro 2019
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...