România ar juca la Bucureşti dacă Arena Naţională va găzdui meciuri la Euro 2020. Vineri să dă decizia finală!
17.09.2014, 18:34Naţionala României ar putea juca la Bucureşti în grupele Euro 2020, dacă Arena Naţională din Capitală va primi vineri găzduirea unor meciuri de la această competiţie, iar 'tricolorii' se vor califica la turneul final.
Premier League: Arsenal - Ipswich, vineri, 22:15, DGS 1
Premier League: Liverpool - Leicester, joi, 22:00, DGS 1
Vineri, 19 septembrie, la ora 14:00, UEFA va anunţa rezultatul votului Comitetului Executiv care va desemna cele 13 arene din Europa ce vor găzdui jocuri de la Campionatul European.
Un eventual succes al candidaturii României ar garanta disputarea a patru jocuri de la turneul final pe Arena Naţională: trei din faza grupelor plus un meci din optimi de finală. Totodată, dacă echipa naţională va reuşi calificarea la CE, două dintre partidele 'tricolorilor' din faza grupelor s-ar disputa la Bucureşti.
Niciuna din cele 13 ţări alese prin vot de Comitetul Executiv al UEFA nu se va califica direct la Euro 2020. Toate reprezentativele din Europa vor fi împărţite în 10 grupe de calificare, din care la turneul final vor merge ocupantele primelor două poziţii. Alte 4 selecţionate vor obţine biletele pentru Campionatul European prin intermediul Ligii Naţiunilor, noua competiţie UEFA care va debuta în toamna lui 2018.
Comeptiție nouă propusă de UEFA
Formatul Ligii Naţiunilor va fi următorul: toate reprezentativele din Europa vor fi împărţite în 4 divizii de câte 12-14 echipe, pe baza coeficientului UEFA; la rândul lor, reprezentativele dintr-o divizie vor fi împărţite în alte grupe, de 3 sau 4 echipe, care vor juca între ele, tur-retur, în perioada septembrie-decembrie 2018; câştigătoarele grupelor fie se vor califica la turneul 'Final 4' (în cazul primei divizii), fie vor obţine promovarea în următoarea divizie.
Sursa: Agerpres
Etichete: romania , frf , euro 2020 , platini
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Apar noi date în cazul polițiștilor răniți grav în urma unui accident provocat de un tânăr în...