Exclusiv Revenire spectaculoasă? ”Pițurcă și-a pus amprenta și a fost numărul 1 în materie de selecționer. A reușit trei calificări”
13.09.2017, 13:01Ștefan Iovan, directorul sportiv al CSA Steaua, este de părere că singurul om capabil să redreseze situația de la echipa națaională a României este Victor Pițurcă.
Premier League: Man. City - Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1
SuperLiga: CFR Cluj - Rapid, sâmbătă, 21:30, DGS 1
Aflat sub comanda lui Pițurcă la ultimele campanii de calificare, Ștefan Iovan crede că fotbalul românesc se află în aceeași criză în care era în urmă cu mai mulți ani.
Mandatul lui Christoph Daum la cârma echipei noastre naționale de fotbal se apropie cu pași mari de final. Comitetul Executiv al FRF va lua act, în ședința de vineri, de propunerea pe care a făcut-o Comisia Tehnică, astfel că sunt șanse mari ca peste două zile postul de selecționer al tricolorilor să fie vacant. Oficialii de la Casa Fotbalului vor demara de urgență negocierile cu cei care vor fi candidați, cel mai recent nume pe listă fiind cel al lui Victor Pițurcă. Totuși, Dan Petrescu, Cosmin Contra și Walter Zenga sunt primele trei opțiuni pentru a prelua postul de la Daum.
”Și eu urmăresc cu atenție ceea ce prezentați dvs., ce face Federația cu Comisia Tehnică. Și eu am lucrat 10 ani la Federație și nu știu cine face acele propuneri. Dar din anii 90 și până acum doar Puiu Iordănescu și Victor Puițurcă au fost selecționeri cu rezultate.
În special Pițurcă, de când a început criza fotbalistuică de la noi în țară, el și-a pus amprenta și a fost numărul 1 în materie de selecționer. A reușit trei calificări și a pierdut un baraj cu Grecia. El trebuia sunat primul. Nu știu condițiile, nu știu care sunt acum relațiile, dar la criza de valoare singurul om care ne-a calificat este Victor Pițurcă.
Pe vremea lui Pițurcă echipa nu juca mai slab decât joacă cea actuală. La ultima calificare a României a muncit din plin și Victor Pițurcă care a adus destul de multe puncte importante. Singurul care reiese din tot ce s-a întâmplat până acum, nu spun că 99% din calificări sunt ale lui Pițurcă, dar contribuit din plin”, a spus Iovan la Digi Sport Matinal.
Etichete: piturca burleanu , piturca burleanu nationala , piturca burleanu frf
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...