Răzvan Marin, analizat la sânge de olandezi. ”Este o achiziție slabă!” Românul ar putea să plece de la Ajax în această iarnă
23.12.2019, 19:58Răzvan Marin continuă să fie considerat o mare dezamăgire la Ajax. Cota românului a scăzut, de la 13,5 milioane de euro la 12, după o jumătate de sezon modestă la Amsterdam.
Premier League: Nottingham - Tottenham, joi, 17:00, DGS 1
Premier League: Liverpool - Leicester, joi, 22:00, DGS 1
Marin a jucat 36 de minute în ultima etapă din Olanda, la victoria lui Ajax cu ADO Den Haag, scor 6-1. ”Tricolorul” nu s-a remarcat însă decât prin faptul că a încasat un cartonaș galben, în minutul 74.
Evoluțiile lui Răzvan Marin nu au rămas fără ecou în presa din Olanda. Freek Jansen, jurnalist care se ocupă de Ajax, i-a făcut o caracterizare tranșantă jucătorului român, într-un podcast: ”A fost cumpărat cu 12 milioane de euro, de la Standard. Șase luni mai târziu, putem spune simplu că a fost o ’achiziție proastă’”, a spus jurnalistul.
Mai mult, conform publicației De Telegraaf, citată de Voetbal Flash, Ajax ar putea să se despartă foarte curând de Răzvan Marin.
”Marc Overmars și Erik ten Hag trebuie să se hotărască ce întăriri vor fi aduse în pauza de iarnă și dacă ar trebui să se tragă o linie la Răzvan Marin”, scriu cei de la De Telegraaf.
Răzvan Marin nu impresionează la Ajax
Nu sunt primele critici dure la adresa lui Răzvan Marin. Recent, fotbalistul de 23 de ani a fost ”luat în colimator” de Rene van der Gijp, un fost internațional olandez cu 15 selecții în echipa națională.
”Știți ce e ciudat? L-am văzut pe Marin în patru meciuri, dar e cineva de la Ajax care l-a urmărit în 14 partide. Nu a arătat ceva care să te facă să spui că e rapid sau agil. Eu, cel puțin, n-am văzut”, a zis Van der Gijp.
Dirk Jan Derksen, un alt fost jucător olandez, i-a făcut o caracterizare la fel de dură lui Răzvan Marin. ”Ne uităm la doi sud-americani mediocri (n.a. - Martinez și Alvarez). Și la un anume Răzvan Marin. Nu există club din Anglia sau Germania care să-i dorească vreodată pe cei trei”, a spus acesta, după înfrângerea “lăncierilor” cu AZ Alkmaar, 0-1.
Etichete: ajax , razvan marin , de telegraaf
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Apar noi date în cazul polițiștilor răniți grav în urma unui accident provocat de un tânăr în...