Răzvan Burleanu, despre gazonul de pe Arena Naţională: "E trist. Nici n-a trebuit să aştept antrenamentul Spaniei"
05.09.2019, 21:40România - Spania | Meciul tricolorilor cu Spania, de pe Arena Naţională, se va juca pe un gazon nou, pentru care s-a plătit nu mai puţin de 240.000 de euro. Deşi acesta a fost prezentat ca fiind unul impecabil, la primul antrenament al tricolorilor, gazonul a arătat deja probleme.
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Deşi iniţial s-a arătat mulţumit, Răzvan Burleanu, preşedintele Federaţiei Române de Fotbal, a confirmat şi el faptul că există probleme cu noul gazon, înaintea partidei cu selecţionata ibericilor.
"Am văzut că nu arată prea bine gazonul, ceea ce e trist. Am văzut după antrenamentul nostru, nici n-a trebuit să mai aștept și antrenamentul Spaniei", a spus Burleanu, înaintea meciului.
Oficialii FRF anunţaseră că gazonul de pe Arena Națională arată impecabil, după ce a fost complet refăcut, numai că realitatea îi contrazice pe șefii de la federaţie. După doar o oră de la antrenamentul tricolorilor, suprafața de joc nu a arătat deloc aşa cum a fost prezentată.
Cel care s-a ocupat cu montarea gazonului, de părere că problemele cu acesta sunt normale
Gazonul de 240.000 de euro montat pe Arena Națională a dat primele semne de slăbiciune la antrenamentul oficial al Spaniei. Aseară, mai ales în zona din dreptul tribunei oficiale, au apărut imperfecțiuni.
Într-o intervenție avută la Digi Sport Special, Stelian Dia, cel care este responsabil cu gazonul montat acum pe Arena Națională, a dat asigurări că acesta va arăta impecabil la ora meciului, deși toată lumea prezentă în studio se arăta îngrijorată că acesta ar putea ceda.
"Două antrenamente pe spații înguste, mișcări cu un număr destul de mare de sportivi pe gazon. E normal, din punctul meu de vedere totul a decurs normal. Este un gazon sută la sută natural, este firesc să se întâmple lucrul acesta. Au sărit fire de iarbă de la crampoane, nu s-a spart, nu au sărit brazde, așa cum ați menționat"
Etichete: arena nationala , romania spania , gazon , razvan burleanu
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rezultate parțiale în timp real ale alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie, primul tur de...