România - Spania 1-2, în preliminariile EURO 2020. Tricolorii au ratat ocazii monumentale în prelungiri
05.09.2019, 23:00România a început extrem de slab meciul cu Spania (1-2), din preliminariile pentru Euro 2020. Chiar în primul minut, Răzvan Marin a pasat la adversar, dar Tătărușanu a scos șutul lui Paco. Câteva minute mai târziu, același Tătărușanu a fost din nou la post la ocazia lui Paco Alcacer.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Portarul lui Lyon a avut un reflex perfect și la capul lui Sergio Ramos, iar apoi a scos incredibil voleul lui Jordi Alba. Ibericii au primit penalty în minutul 27, când Deac l-a călcat pe Ceballos, iar căpitanul Sergio Ramos a transformat a zecea lovitură de pedeapsă din cele 12 executate pentru naționala Spaniei.
Tot oaspeții au continuat să fie extrem de periculoși, iar după o fază de tiki-taka, Tătărușanu a fost din nou providențial la ocazia lui Rodrigo Moreno. Până la pauză, Paco a mai ratat o șansă pentru spanioli, dat Tătărușanu a fost pur și simplu magnific.
România - Spania 1-2 | "Tricolorii" au ratat ocazii imense în prelungiri
Spaniolii au marcat din nou chiar în debutul reprizei secunde, când Alba a stat perfect la offside și l-a păcălit pe Deac, iar apoi i-a pasat lui Paco Alcacer pentru 2-0. În minutul 56, Contra l-a aruncat în luptă pe Florin Andone în locul lui Keșeru, iar atacantul lui Galatasaray a marcat 3 minute mai târziu, după o fază lucrată cu Benzar și Pușcaș.
Apoi Contra i-a aruncat în joc pe Ianis Hagi și Maxim. Spania a rămas în 10 oameni, după ce Llorente a fost eliminat în urma unui fault din postură de ultim apărător la Pușcaș.
Prelungirile au fost de infarct. "Tricolorii" au ratat trei ocazii imense, mai întâi prin Pușcaș, care l-a remarcat pe portarul Kepa, iar câteva secunde mai târziu, același Pușcaș, iar apoi Grigore au ratat agonizant. România - Spania s-a terminat 1-2.
LIVE TEXT România - Spania:
UPDATE min. 90+5: Final de meci. România pierde meciul cu Spania, 1-2, după ce a ratat șanse monumentale în prelungiri.
UPDATE min. 90+2: Ocazii monumentele pentru România în câteva secunde. Ianis Hagi centrează de pe dreapta, dar Pușcaș și Grigore ratează exasperant.
UPDATE min. 90+1: Ocazie mare România! Ianis Hagi bate o lovitură liberă, cu o schemă lucrată, pentru Pușcaș, care trage, dar portarul spaniolilor e la post.
UPDATE min. 90: Se arată 4 minute de prelungire.
UPDATE min. 87: Ocazie Spania. Sarabia pătrunde pe dreapta și șutează la poartă, dar mingea trepe peste.
UPDATE min. 81: Ianis Hagi execută lovitura liberă, dar trimite mingea în zid.
UPDATE min. 79: Eliminare Spania! Llorente îl faultează pe Pușcaș în apropierea careului, din postură de ultim apărător și este eliminat.
UPDATE min. 71: Maxim intră în locul lui Deac.
UPDATE min. 63: Ianis Hagi intră în locul lui Stanciu.
UPDATE min. 59: GOOOOOL România. Benzar centrează de pe dreapta, Pușcaș recentrează cu capul în careu, iar Andone trimite cu capul în plasă.
UPDATE min. 56: Prima schimbare făcută de Cosmin Contra. Andone intră în locul lui Keșeru.
UPDATE min. 47: România - Spania 0-2. GOOOOOOL Spania! Alba stă perfect la offside și îl păcălește pe Deac, apoi centrează de pe stânga, iar Alcacer, nemarcat, înscrie simplu din centrul careului.
UPDATE min. 46: Începe repriza secundă.
UPDATE min. 45+2: La pauză, România - Spania 0-1.
UPDATE min. 37: Ocazie Spania! Rodrigo Moreno centrează de pe dreapta, pentru Paco Alcacer, care reia din prima, dar Tătărușanu este magnific.
UPDATE min. 35: Ocazie Spania. După o fază jucată ca la carte de spanioli, Rodrigo Moreno reia din prima, din careu, dar Tătărușanu e magistral încă o dată.
UPDATE min. 29: România - Spania 0-1. GOOOOOL Spania! Sergio Ramos transformă cu siguranță lovitura de pedeapsă. Fundașul lui Real Madrid a ajuns la 10 penalty-uri transformate din 12 pentru naționala Spaniei.
UPDATE min. 27: Penalty pentru Spania! Deac l-a călcat pe Ceballos, iar arbitrul a arătat punctul cu var.
UPDATE min. 13: Ocazie Spania. Jesus Navas centrează de pe stânga, iar Jordi Alba trage din voleu. Tătărușanu scoate incredibil, din nou.
UPDATE min. 11: Ocazie Spania. Sergio Ramos trimite o minge cu capul, dar Tătărușanu este din nou la post și respinge cu un reflex perfect peste transversală.
UPDATE min. 6: Ocazie Spania. Paco trece în viteză de Chiricheș, pe dreapta, intră în careu și trage din unghi, dar Tătărușanu se întinde și scoate cu vârful degetelor.
UPDATE min. 1: Ocazie Spania. Răzvan Marin pasează la adversarul său, Paco Alcacer, care scapă spre poartă, dar Tătărușanu e la post.
UPDATE min. 1: Începe meciul.
România-Spania poate fi urmărită în format Live Text pe digisport.ro
UPDATE: Echipa de START a României (5-3-2): Tătărușanu - Benzar, Chiricheș, Nedelcearu, Grigore, Toșca - Marin, Stanciu, Deac - Keșeru, Pușcaș
UPDATE: Echipa de START a Spaniei (4-3-3): Kepa - Jesus Navas, Ramos, Llorente, Jordi Alba - Saul, Sergio Busquets, Fabian Ruis - Rodrigo, Paco Alcacer, Ceballos
UPDATE ora 20:20: Selecționata Spaniei a ajuns la Național Arena:
UPDATE ora 20:19: Autocarul cu echipa României a ajuns la Arena Națională:
UPDATE ora 20:17: Imagini din vestiarul României:
Galerie Foto
UPDATE ora 20:13: Gică Popescu, optimist înainte de România - Spania
Gică Popescu a intervenit la Fotbal Club și a vorbit despre meciul României cu "Furia Roja": "Sper să jucăm bine și să fie un rezultat bun, poate fi și un egal, un egal contra Spaniei ar fi un rezultat foarter bun. În ceea ce privește faptul că Luis enrique nu va fi alături de ei, nu au nevoie de motivație. La nivelul la care sunt ei nu contează cine stă pe bancă, au niște jucători prea mari ca să fie nevoie de antrenor ca să fie motivați la un meci împotriva României. La câte trofee au câștigat, la câte au făcut,cu orice adversar ar fi fost la fel".
UPDATE ora 19:51: Autocarul cu tricolorii a plecat spre Arena Națională.
UPDATE ora 19:50: Suporterii naționalei au început să vină la stadion. O armată de stewarzi, împărțiți în două grupuri uriașe, se pregătesc să intre pe stadion.
UPDATE ora 18:30: "Tricolorii" sunt încurajați și de naționala feminină de tenis de masă a României.
UPDATE ora 17:30: Capitolul la care suntem egalii Spaniei! Doar Italia, Germania şi Franţa sunt peste
Spania este pe primul loc în grupa F, după patru victorii din tot atâtea posibile, dar România, clasată pe locul trei, o egalează la un capitol surprinzător. În campania impecabilă de până acum, naţionala antrenată de Robert Moreno are unsprezece goluri marcate, în partidele cu Norvegia, Malta, Insulele Feroe şi Suedia.
Trupa lui Cosmin Contra are acelaşi număr de reuşite, deşi se află la cinci puncte în spatele Spaniei. Astfel, cele două echipe sunt printre cele mai eficiente în faţa porţii, după primele patru meciuri. Doar Italia şi Germania, cu câte treisprezece reuşite fiecare, şi Franţa cu doisprezece, depăşesc selecţionatele care se întâlnesc astăzi pe Arena Naţională.
UPDATE ORA 17:00: România-Spania Live Text | Recordul pe care Sergio Ramos îl va egala în meciul cu "tricolorii".
Sergio Ramos (33 de ani), care va purta banderola de căpitan în meciul dintre România și Spania, va bifa în partida cu naționala lui Cosmin Contra selecția cu numărul 167 pentru "Furia Roja".
Sergio Ramos va deveni, astfel, cel mai selecționat jucător din echipa națională a ibericilor, la egalitate cu Iker Casillas (38 de ani). Mai mult, Sergio Ramos este golgheterul Spaniei în această campanie de meciuri preliminare, cu trei reușite.
UPDATE ORA 14:00: Doi dintre jucătorii primei reprezentative, Adrian Păun și Adrian Rus, au fost provocați să joace FIFA pe Play-Station. Păun și Rus au jucat împotriva a doi dintre componenții naționalei de e-fotbal. Tricolorii au ales România, iar ceilalți doi Spania. Cât a fost scorul final puteți afla AICI.
UPDATE ORA 13:00: Firma care a montat gazonul de pe Arena Națională a dat asigurări că acesta se va prezenta impecabil la ora meciului România - Spania. Detalii AICI.
UPDATE ORA 12:00: Tricolorii vor disputa în această seară cel mai important meci din această campanie de calificare. Tricolorii vor evolua în echipament galben, aceasta fiind culoarea cu care echipa naţională a obţinut cele mai importante performanţe. De partea cealaltă, spaniolii vor evolua în roșu. AICI puteți afla și care a fost mesajul tricolorilor pentru fani.
Pentru meciul din această seară, Cosmin Contra a decis să schimbe sistemul, iar formula este una care ar trebui să dea mai multă siguranţă porţii lui Tătăruşanu. Va fi un 3-5-2 gândit în primul rând ca să nu luăm gol, dar suficient de elastic pentru a reuşi să şi marcăm.
- Feroe-Suedia şi Norvegia-Malta se joacă tot azi
- Spania-Feroe şi România Malta se vor juca duminică, pe 8 septembrie
România-Spania Live Text pe digisport.ro (21:45)
Cititorii digisport.ro vor fi la curent cu tot ce se întâmplă la meciul de pe Arena Naţionoală, la care vor asista în jur de 50.000 de spectatori pentru că s-au vândut toate biletele. Spania are un lot de circa un miliard de euro de euro, chiar dacă între jucători nu-i mai regăsim pe Xavi, Pique, Iniesta etc.
"Am în minte câteva formații de start și 90% din jucători, și planul tactic, dar și cum vom începe. Și, dacă se întâmplă să primim gol, cu ce putem să venim în plus. Mi-am făcut mai multe planuri tactice.
Din punct de vedere fizic, aceștia trebuie să fie 100%, dar în același timp să avem curaj, să nu ne fie frică când avem mingea să le punem probleme. Dacă ne vom apăra tot meciul, va fi greu să ținem piept acestei echipe", a mai spus selecționerul României.
Echipe probabile:
România:
Tătărușanu - Benzar, Nedelcearu, Chiricheș, Grigore, Toșca - Marin, Anton, Stanciu - Keșeru, Pușcaș. Antrenor Cosmin Contra
Spania:
Kepa - Carvajal, S. Ramos, D. Llorente, J. Alba - Saul, Busquets, Ruiz - Rodrigo, Alcacer, Oyarzabal. Antrenor Robert Moreno
România-Spania LIVE TEXT. Meciul se va juca pe un gazon nou
Săptămâna trecută a fost înlocuit vechiul gazon de pe Arena Naţională, iar actualul arăta impecabil zilele trecute. La antrenamentele de ieri, susţinute de cele două echipa naţionale, au apărut unele probleme.
S-au rupt mai multe brazde, iar o mare parte a gazonului, mai ales din dreptul tribunei oficiale nu arăta deloc bine. Ideea este că în multe zone au apărut brazde de gazon, asta în condițiile în care spaniolii s-au pregătit mai mult în zona de la mijlocul terenului.
După şedinţele de pregătire s-a intrat pe el şi au fost reparate zonele cu probleme şi rămâne de văzut cum se va prezenta diseară la ora meciului din Grupa E a preliminariilor pentru Euro 2020.
România - Spania LIVE TEXT. Lotul oaspeților pentru "dubla" cu România și Feroe
- Portari: De Gea (Manchester United), Kepa (Chelsea), Pau Lopez (Roma)
- Fundași: Unai Nunez (Athletic), Hermoso (Atletico), Alba (Barcelona), Ramos (Real Madrid), Carvajal (Real Madrid), Diego Llorente (Real Sociedad), Jesus Navas (Sevilla), Gaya (Valencia).
- Mijlocași: Ceballos (Arsenal), Saul (Atletico), Busquets (Barcelona), Thiago (Bayern), Rodrigo Hernandez (Manchester City), Fabian (Nápoli), Suso (Milan), Parejo (Valencia)
- Atacanți: Alcacer (Borussia Dortmund), Rodrigo Moreno (Valencia), Sarabia (PSG), Oyarzabal (Real Sociedad).
România-Spania LIVE TEXT. Lotul convocat de Cosmin Contra
- Portari: Ciprian Tătărușanu (Lyon), Florin Niță (Sparta Praga), Ionuț Radu (Genoa)
- Fundași: Romario Benzar (Lecce), Vlad Chiricheș (Napoli), Ionuț Nedelcearu (FC Ufa), Dragoș Grigore (Ludogorets), Adrian Rus (MOL Fehérvár), Alin Toșca (Gazişehir Gaziantep), Florin Ștefan (Sepsi OSK)
- Mijlocași: Alexandru Chipciu (Anderlecht), Răzvan Marin (Ajax), Nicolae Stanciu (Slavia Praga), Alexandru Cicâldău (Universitatea Craiova) Mihai Bordeianu (CFR Cluj), Paul Anton (Krylya Sovetov), Ciprian Deac (CFR Cluj), Ianis Hagi (Genk), Alexandru Maxim (Mainz), Gheorghe Grozav (Kisvárda), Adrian Păun (CFR Cluj)
- Atacanți: Claudiu Keșeru (Ludogorets), George Pușcaș (Reading), Florin Andone (Galatasaray)
România - Spania LIVE TEXT. Preliminarii EURO 2020 - clasamentul grupei F
România - Spania LIVE TEXT. Programul României în preliminariile Euro 2020
- 23 martie 2019: Malta – Feroe 2-1, Suedia – România 2-1, Spania – Norvegia 2-1
- 26 martie 2019: Malta – Spania 0-2, Norvegia – Suedia 3-3, România – Feroe 4-1
- 7 iunie 2019: Feroe – Spania 1-4, Norvegia – România 2-2, Suedia – Malta 3-0
- 10 iunie 2019: Feroe – Norvegia 0-2, Malta – România 0-4, Spania – Suedia 3-0
- 5 septembrie 2019: Feroe – Suedia, Norvegia – Malta, România – Spania (ora 21:45)
- 8 septembrie 2019: Spania – Feroe (ora 16:00), România – Malta (ora 19:00), Suedia – Norvegia (ora 21:45)
- 12 octombrie 2019: Feroe – România (ora 19:00), Malta – Suedia, Norvegia – Spania (ora 21:45)
- 15 octombrie 2019: Feroe – Malta, România – Norvegia, Suedia – Spania (ora 21:45)
- 15 noiembrie 2019: Norvegia – Feroe, România – Suedia, Spania – Malta (ora 21:45)
- 18 noiembrie 2019: Malta – Norvegia, Spania – România, Suedia – Feroe (ora 21:45)
Etichete: romania spania , grupa romaniei , clasament grupa romaniei , preliminarii euro 2020 , program grupa romaniei
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Makaveli, pe numele său real Virgil Alexandru Zidaru, influencer și, mai nou, consilier parlamentar...