Raț acuză Federația înainte de barajul cu Grecia: "Atitudinea lor lasă de dorit"
08.11.2013, 13:20Naționala s-a calificat cu emoții la barajul pentru accederea la Campinatul Mondial din Brazilia și va întâlni Grecia pe 15 și 19 noiembrie. La mai puțin de 10 zile până la primul meci cu elenii, Răzvan Raț arată cu degetul Federația condusă de Mircea Sandu.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Fostul căpitan al naționalei e nemulțumit de modul în care șefii fotbalului românesc au tratat problema primelor din campania de calificare la turneul găzduit vara viitoare de Brazilia.
"Noi ne-am cerut doar drepturile care ne-au fost promise, echivalentul efortului depus pentru a ajunge la baraj. Nu vrem să se creadă că venim la națională pentru bani. Noi ne-am cerut doar drepturile care ne-au fost promise.Nu venim să facem avere, acea sumă este doar echivalentul efortului depus pentru a ajunge la baraj. Sunt nemulțumit pentru că jucătorii naționalei sunt nemulțumiți. Sunt nemulțumit și de atitudinea Federației față de ei pentru că n-a fost vorba doar de bani ci de modul în care FRF a pus problema" a declarat fundașul lui West Ham pentru Gazeta Sporturilor.
Jucătorii naționalei urmau să primească 600.000 de euro dacă luau 6 puncte cu Ungaria și Turcia sau 400.000 în cazul în care câștigau doar 4 puncte. Cum tricolorii au învins doar reprezentativa maghiară, jucătorii lui Pițurcă trebuiau să încaseze 250.000 de euro pentru calificarea la baraj. FRF pare să fi uitat de această sumă de bani sau a trecut cu vederea peste această primă.
Raț are de gând să uite această problemă dacă tricolorii se califică la Campionatul Mondial. Apărătorul de 32 de ani recunoaște că Grecia alcătuiește o echipă mai solidă dar tricolorii stau mai bine individual. "Noi nu suntem la fel de omogeni ca Grecii. Dacă reușim, ca echipă, să propulsăm forța individuală în momentele cheie, eu spun că ne vom califica. La nivel individual suntem peste Grecia" a mai spus Raț.
Etichete: liga 1 , echipa nationala , digisport , razvan rat , romania nationala , razvan rat romania , razvan rat echipa nationala , rat prime nationala , rat prime calificare baraj
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O serie de mai multe explozii au avut loc în locuri publice din Rusia, în zone aglomerate din mai...