Radu Drăgușin a anunțat ce obiectiv și-a setat la EURO 2024
articol scris de Digi Sport26.03.2024, 10:49
Echipa națională a României va juca împotriva Columbiei, în cadrul unui meci amical disputat pe stadionul Wanda Metropolitano (Madrid).
Cupa României: Rapid - CFR, joi, 20:00, DGS 1
EFL Cup: Tottenham - Manchester United, joi, 22:00, DGS 2
- Partida dintre cele două formații este programată pe 26 martie (marți), de la 21:30, și va putea fi urmărită în regim LIVE TEXT pe site-ul digisport.ro.
La conferința de presă premergătoare acestui duel, Radu Drăgușin (22 de ani), unul dintre liderii selecționatei pregătite de Edi Iordănescu (45 de ani) a dezvăluit care este obiectivul său la turneul final al EURO 2024 (unde România va debuta la mijlocul lunii iunie și va juca împotriva Belgiei, Slovaciei și câștigătoarei play-off-ului B dintre Ucraina și Islanda).
Radu Drăgușin: ”Aș vrea să ieșim din grupe”
Radu Drăgușin a susținut că la EURO 2024 își dorește, alături de echipa națională a României, să treacă de grupă și să se califice în fazele eliminatorii ale competiției.
De asemenea, stoperul român a susținut că atât jucătorii, cât și staff-ul tehnic, vor analiza în detaliu cele două echipe care ar putea deveni adversare directe ale ”Tricolorilor” în Germania (Ucraina - Islanda este finala play-off-ului B din Nations League care dă ultima participantă din grupa României la EURO 2024).
”Personal, aș vrea să ieșim din grupe. Nu contează împotriva cui jucăm. Vom analiza bine ambele echipe (n.r. Ucraina și Islanda)”, a spus Drăgușin, la conferința de presă.
Radu Drăgușin a adunat 13 selecții la echipa națională a României până acum, însă stoperul nu a apucat să marcheze.
- 25 de milioane de euro este cota de piață a lui Drăgușin, potrivit Transfermarkt
România nu știe împotriva cui va debuta la EURO 2024
"Tricolorii" vor debuta, astfel, la turneul final împotriva echipei din urna a patra, în acest moment necunoscută. Meciul va avea loc pe 17 iunie, la Munchen, de la 16:00 (ora României).
Apoi, pe 22 iunie, de la 22:00, România va înfrunta Belgia, la Koln, pentru ca pe 26 iunie, de la 19:00, să dispute ultimul meci din faza grupelor împotriva Slovaciei, la Frankfurt.
Grupele de la EURO 2024
Grupa A
- Germania
- Scoția
- Ungaria
- Elveția
Grupa B
- Spania
- Croația
- Italia
- Albania
Grupa C
- Slovenia
- Danemarca
- Serbia
- Anglia
Grupa D
- Câștigătoare play-off A
- Olanda
- Austria
- Franța
Grupa E
- Belgia
- Slovacia
- România
- Câștigătoarea play-off-ului B, unde sunt meciurile: Israel - Islanda și Bosnia - Ucraina
Grupa F
- Turcia
- Câștigătoare play-off C
- Portugalia
- Cehia
Etichete: columbia , echipa nationala a romaniei , radu dragusin , euro 2024
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Vladimir Putin a lăudat joi noua rachetă balistică Oreșnik a Rusiei, despre care a spus că este...