Foto Primele fotografii cu Daniel Boloca în echipamentul echipei naționale a Italiei
articol scris de Digi Sport20.12.2022, 21:47
Daniel Boloca (23 de ani) a susținut, marți, primele antrenamente alături de Roberto Mancini, selecționerul Italiei, în cantonamentul susținut de ”Squadra Azzurra” în aceste zile, la Coverciano.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
- Daniel Boloca este născut în Italia, la Chieri, din părinți români, și poate evolua atât pentru naționala Italiei, cât și pentru România.
Galerie Foto
Daniel Boloca, în tricoul naționalei Italiei
Federația Italiană de Fotbal a distribuit pe rețelele sociale câteva fotografii de la antrenamentele de marți ale lui Roberto Mancini. În imagini apare și fotbalistul cu o prezență în tricoul naționalei de seniori a României, Daniel Boloca.
- Stagiul de pregătire al Italiei s-a bazat pe aducerea în prim-plan a mai multor jucători din Serie A și Serie B care sunt de viitor, dar care până acum nu au avut contact cu echipa de seniori a campioanei europene.
Daniel Boloca a debutat în naționala României, în noiembrie, în amicalul cu Slovenia, însă nu pare a fi decis să-și mai continue cariera sub coordonarea lui Edi Iordănescu.
Indeciziile fotbalistului îl poate determina pe selecționerul României să nu se mai bazeze pe acesta în continuare, din motive evidente.
Criteriile pe care trebuie să le îndeplinească un fotbalist pentru a juca la a doua națională, după ce a debutat deja la una
- Să nu fi jucat mai mult de 3 meciuri oficiale pentru o anumită reprezentativă
- Să nu fi jucat la un turneu final de campionat mondial sau continental
- Să nu fi avut mai mult de 21 de ani în momentul ultimului meci oficial la echipa națională respectivă
- Optarea pentru o altă națională se va putea face numai după 3 ani fără activitate internațională
Fabio Grosso, despre Daniel Boloca: ”Trebuie să facă niște alegeri”
Antrenorul său de la Frosinone, fostul campion mondial din 2006 - italianul Fabio Grosso - a declarat că are mare încredere în jucătorul său și este sigur că Daniel va ajunge ”un fotbalist excelent” în viitorul apropiat.
”Sunt alegeri pe care trebuie să le facă. Are toate calitățile pentru a face acest lucru. Îl respect foarte mult ca persoană, ca jucător, și sunt convins că are tot ce-i trebuie pentru a deveni un fotbalist excelent. În rest, el își va decide soarta”, a declarat Fabio Grosso, conform frosinonecalcio.com.
Etichete: italia , frosinone , daniel boloca
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...