Pițurcă: “Am pierdut categoric. În momentul în care faci asemenea gafe, e greu să câștigi“
16.08.2012, 01:02Selecționerul naționalei, Victor Pițurcă, a comentat, în termeni obiectivi, înfrângerea României din ultimul amical programat înaintea startului preliminarilor pentru Campionatul Mondial din Brazilia 2014.
“Este păcat că am pierdut acest ultim test, și că l-am pierdut categoric, chiar dacă scorul a fost 4-3. În momentul în care primeşti goluri aşa cum am primit noi cu Slovenia, e greu să câştigi“, a spus Pițurcă.
Antrenorul tricolorilor știe de ce au apărut aceste erori, pe care nu prea le-am mai văzut în jocul naționalei:
“Unii jucători nu au început campionatul, dar şi ceilalţi care au meciuri în picioare n-au evoluat așa cum trebuia. S-au comis greşeli impardonabile, de plasament... Într-un meci e posibil să mai comiţi erori, dar greşelile de plasament, de ordin tactic, nu ar trebui să se facă la nivelul acesta“.
Pițurcă a găsit și elemente de mulțumire în jocul elevilor săi.
“E îmbucurător că am reuşit să dăm trei goluri. Asta mi-am şi dorit, să înscriem o dată sau de două ori în perspectiva meciului cu Estonia, dar îmi dau de gândit golurile uşor primite.
Meciul cu Estonia se apropie rapid şi dacă nu-l câştigăm, vom avea probleme. Dacă vrem să ne calificăm la Mondial, trebuie să învingem în acest meci“, a opinat Pițurcă.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
Premier League: Liverpool - Leicester, joi, 22:00, DGS 1
Chestionat în privința postului de fundaș dreapta, care tinde să devină o problemă a întreg fotbalului românesc, Piți a replicat:
“Avem o problemă cu postul de fundaș dreapta. Dar Papp a avut evoluţii bune şi la echipa de club, şi la naţională“.
În final, rugat să evidențieze pe cineva, selecționerul l-a lăudat pe Grozav.
“Nu mi-a plăcut nimeni în mod special, poate acest puşti, Gicu Grozav, care a reuşit să înscrie din nou. Eu sper că ne vom prezenta mai bine cu Estonia“, a conchis Victor Pițurcă.
Etichete: victor piturca romania slovenia , slovenia - romania 4-3
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O înregistrare video care pretinde că arată capturarea de către ruşi a unui australian care lupta...