Exclusiv ”Pentru el nu contează”. Dezvăluirea lui Gică Hagi despre Ianis, după calificarea la EURO 2024
articol scris de Digi Sport19.11.2023, 20:45
Ianis Hagi (25 de ani) a marcat golul victoriei României în meciul cu Israel, scor 2-1, în urma căruia ”Tricolorii” s-au calificat la EURO 2024.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Gică Hagi, despre Ianis: ”Îi plac meciurile tari”
Gică Hagi (58 de ani) nu l-a lăudat excesiv pe Ianis, în ciuda prestației foarte bune a jucătorului împrumutat de Rangers la Alaves în meciul de la Felcsut, însă a dezvăluit că fiul său preferă să joace sub presiune, în jocuri cu miză.
”Sunt fericit că e pe teren. A avut o perioadă foarte grea. Este pe teren și ușor-ușor va ajunge în forma pe care a avut-o înainte de accidentare. A contribuit cât a putut pentru calificare. O să merg la meciul cu Elveția. E o motivație pentru Ianis.
Presiunea pentru el nu contează, el reacționează foarte bine la astfel de meciuri. El absoarbe această presiune foarte bine, nu are probleme. Îi plac meciurile mari”, a spus Gică Hagi, la emisiunea Digi Sport Special.
VIDEO Rezumat Israel - România 1-2
Ianis a marcat golul victoriei pentru România, la 30 de ani de când Gică Hagi a dus-o pe România la Cupa Mondială
După 30 de ani, un gol semnat de Hagi ne-a obținut calificarea la un turneu final.
Considerat unul dintre cei mai buni fotbaliști români din toate timpurile, Gică Hagi este golgheterul all-time al României. Chiar și după retragerea ”Regelui”, numele Hagi continuă să facă parte din istoria naționalei.
Pe data de 17 noiembrie 1993, România o învingea pe Țara Galilor cu scorul de 2-1 pentru a se califica la Cupa Mondială din 1994. Gică Hagi a înscris cu piciorul stâng primul gol al ”Tricolorilor” în acel meci decisiv, în timp ce a doua reușită a României a fost semnată de Florin Răducioiu.
La 30 de ani distanță, pe 18 noiembrie 2023, România a învins-o pe Israel în deplasare cu același scor, 2-1, pentru a se califica la EURO 2024. Fiul lui Gică, Ianis Hagi, a marcat tot cu piciorul stâng, pentru a califica-o pe România la turneul final ce va avea loc în Germania în vara anului următor.
Etichete: gica hagi , calificare romania , romania euro 2024 , preliminarii euro 2024
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...