Exclusiv ”Nu mai suntem ce eram odată!” România, victorie fără strălucire. Ce ”tricolor” a primit o nouă poreclă: ”S-a răstit”
articol scris de Digi Sport26.03.2023, 00:33
Naţionala României a învins Andorra cu scorul de 2-0 (1-0), sâmbătă seara, pe Estadi Nacional din Andorra la Vella, la debutul său în Grupa I a preliminariilor EURO 2024.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
”Tricolorii” au câştigat fără emoţii, prin golurile marcate de Dennis Man (35) şi Denis Alibec (50), dar evoluţia lor nu a impresionat, cu atât mai mult cu cât Andorra a jucat timp de o jumătate de oră în inferioritate numerică.
- După prima etapă a preliminariilor EURO 2024, România se clasează pe poziția a doua în grupa I, la egalitate de puncte cu Elveția, dar cu un golaveraj inferior.
Radu Paraschivescu, deloc impresionat de evoluția României din Andorra: ”Nu mai suntem ce eram odată”. Cum l-a numit pe Drăgușin
Scriitorul Radu Paraschivescu nu a fost entuziasmat de jocul prestat de ”tricolori”, nici nu a avut motive, și a atras un semnal de alarmă având în vedere că pentru trupa lui Edi Iordănescu urmează dueluri mult mai dificile decât cel cu Andorra. În plus, i-a găsit o nouă poreclă lui Radu Drăgușin, folosit titular în centrul defensivei.
”Mă așteptam ca odată ajunși cu un om în plus, oamenii să limpezească jocul, dar mi s-a părut mai încâlcit. E adevărat, am mai avut ocazii, începutul reprizei a doua a fost ceva mai decent. Rămâne zbaterea lui Alibec, dar și superficialitățile lui. Radu, testat o dată și jumătate, prima dată din vina lui.
Andorra e o echipă mediocră. Dacă apar astfel de probleme cu Andorra, te întrebi ce poate să apară cu Elveția sau cu Kosovo. Stanciu, sub nivelul obișnuit, se vede că nu joacă. În rest, multă bunăvoință. Dobre a făcut și bune și rele, dar a lăsat o urmă. Nu poți să elogiezi naționala, era o victorie previzibilă, e greu să primești gol de la Andorra.
La un moment dat, și Drăgușin cred că a început să se stimeze mai mult decât e cazul pentru că a încercat câteva soluții care nu-și aveau rostul. L-am văzut și pe Edward Iordănescu într-o ipostază deloc euforică, deși echipa conducea.
Apropo de Drăgușin, lui i-aș spune `Răgușin`, pentru că l-am văzut răstindu-se de câteva ori. E o victorie logică, destul de cenușie, să nu credem că am bătut Brazilia cu 7-0. Nu, e o victorie a unei echipe mititele, în fața unei echipe foarte mici. Nu mai suntem ce eram odată!”, a spus Radu Paraschivescu, la emisiunea Digi Sport Special.
VIDEO Radu Paraschivescu, după Andorra - România 0-2
VIDEO Rezumat Andorra - România 0-2
Clasament Grupa I
Lotul României pentru meciurile cu Andorra și Belarus
PORTARI: Florin Niță (Pardubice | Cehia, 19/0), Ionuț Radu (Auxerre | Franța, 2/0), Horațiu Moldovan (FC Rapid 1923, 1/0);
FUNDAȘI: Andrei Rațiu (Huesca | Spania, 10/1), Cristian Manea (CFR Cluj, 20/2), Adrian Rus (Pisa | Italia, 17/1), Ionuț Nedelcearu (Palermo | Italia, 24/2), Radu Drăgușin (Genoa | Italia, 3/0), Andrei Burcă (CFR Cluj, 15/0), Marius Ștefănescu (Sepsi, 2/0), Raul Opruț (Hermannstadt, 2/0);
MIJLOCAȘI: Deian Sorescu (FCSB, 9/0), Alexandru Cicâldau (Ittihad Kalba | EAU, 28/4), Marius Marin (Pisa | Italia, 8/0), Tudor Băluță (Farul Constanța, 9/0), Darius Olaru (FCSB, 9/0), Răzvan Marin (Empoli | Italia, 44/2), Adrian Șut (FCSB, 0/0), Nicolae Stanciu (Wuhan Three Towns | China, 56/11), Olimpiu Moruțan (Pisa | Italia, 5/1), Alexandru Dobre (Famalicão | Portugalia, 0/0), Dennis Man (Parma | Italia, 16/5), Octavian Popescu (FCSB, 5/0);
ATACANȚI: Florin Tănase (Al Jazira | EAU, 15/2), Denis Alibec (Farul Constanța, 27/2), Louis Munteanu (Farul, 0/0).
Programul României în preliminariile pentru EURO 2024
25 martie 2023
- ora 19:00 | Belarus – Elveția 0-5
- ora 21:45 | Andorra – ROMÂNIA 0-2, Israel – Kosovo 1-1
28 martie 2023
- ora 21:45 | ROMÂNIA – Belarus, Kosovo – Andorra, Elveția – Israel
16 iunie 2023
- ora 21:45 | Kosovo – ROMÂNIA, Belarus – Israel, Andorra – Elveția
19 iunie 2023
- ora 21:45 | Elveția – ROMÂNIA, Belarus – Kosovo, Israel – Andorra
9 septembrie 2023
- ora 19:00 | Andorra – Belarus
- ora 21:45 | ROMÂNIA – Israel, Kosovo – Elveția
12 septembrie 2023
- ora 21:45 | ROMÂNIA – Kosovo, Israel – Belarus, Elveția – Andorra
12 octombrie 2023
- ora 21:45 | Belarus – ROMÂNIA, Andorra – Kosovo, Israel – Elveția
15 octombrie 2023
- ora 19:00 | Elveția – Belarus
- ora 21:45 | ROMÂNIA – Andorra, Kosovo – Israel
18 noiembrie 2023
- ora 19:00 | Belarus – Andorra
- ora 21:45 | Israel – ROMÂNIA, Elveția – Kosovo
21 noiembrie 2023
- ora 21:45 | ROMÂNIA – Elveția, Andorra – Israel, Kosovo – Belarus
Etichete: romania preliminarii , andorra - romania , preliminarii euro 2024
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O serie de mai multe explozii au avut loc în locuri publice din Rusia, în zone aglomerate din mai...