Nicuşor Stanciu, omul meciului cu Spania: "Cred că lumea e mulţumită de jocul nostru"
28.03.2016, 00:21Nicuşor Stanciu a confirmat şi în remiza cu Spania, scor 0-0, că traversează un moment de formă foarte bun. Mijlocaşul stelist s-a numărat din nou printre remarcaţi şi a ratat una dintre cele mai mari ocazii ale naţionalei României, în prima repriză.
Premier League: Man. City - Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1
SuperLiga: CFR Cluj - Rapid, sâmbătă, 21:30, DGS 1
Stanciu a avut 6 şuturi, a reuşit 6 driblinguri şi 2 intercepţii, cifrele sale determinându-i pe cei de la cunoscutul site WhoScored să-l declare omul meciului.
Fotbalistul de 22 de ani consideră că egalul obţinut în faţa campioanei Europei este un rezultat corect, după ceea ce s-a petrecut pe teren.
"Cred că echipa a alergat foarte mult. După părerea mea, este un rezultat echitabil, am avut şi noi şanse. Cred că lumea e mulţumită şi de jocul nostru. Am pregătit jocul foarte bine, poate de asta nu au avut aşa multe şanse", a declarat Stanciu, la TVR.
Mijlocaşul campioanei speră să continue prestaţiile solide la echipa de club, pentru a mai fi chemat de selecţionerul Anghel Iordănescu la naţională.
"Sper ca în continuare evoluţiile mele să-l convingă pe domnul Iordănescu să mă mai cheme. Dacă voi mai veni la lot, voi vedea dacă prind tot numărul 10", a spus Nicuşor Stanciu.
Noul "decar" al naţionalei s-a aflat la doar a doua selecţie, după ce, la debut, a marcat golul victoriei în meciul cu Lituania (1-0). Iordănescu este convins că Stanciu va rămâne cu picioarele pe pământ.
"Am fost mulţumit şi de evoluţia lui din meciul cu Lituania. Eu sunt convins că va rămâne cu picioarele pe pământ şi că va fi ajutat să o facă, atât de dumneavoastră, cei din presă, cât şi de cei de la clubul său", a precizat antrenorul echipei României.
Etichete: romania , spania , nicusor stanciu , anghel iordanescu
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Cântărețul Gabriel Cotabiță a încetat din viață, a anunțat sâmbătă dirijorul Ionel Tudor într-un...