Video Exclusiv ”N-om fi noi cei mai străluciți, dar avem o echipă cu care nu te faci de râs”. Concluzia serii după calificarea la EURO
articol scris de Digi Sport22.11.2023, 15:20
Mihai Stoichiță (69 de ani), directorul tehnic al Federației Române de Fotbal, a tras concluzia serii după ce România a câștigat Grupa I a preliminariilor pentru EURO 2024.
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Prima reprezentativă a țării noastre a câștigat meciul cu Elveția, scor 1-0, de pe Arena Națională, de marți seară, disputat în fața a 50.224 de spectatori, și va face parte din urna a doua la tragerea la sorți. Grupele lui EURO 2024 se vor stabili sâmbătă, 2 decembrie, într-o gală care va avea loc la Hamburg și care va fi în direct la digisport.ro.
Mihai Stoichiță: ”Acest succes reprezintă confirmarea că avem o echipă”
Oficialul de la Casa Fotbalului a considerat meciul cu Elveția unul cu o încărcătură deosebită și a explicat și de ce.
”A fost un meci, care, culmea, s-a transformat într-unul cu o încărcătură deosebită datorită dorinței publicului de a câștiga. S-a transmis și la jucători, care și ei au avut aceeași dorință și împreună au reușit.
Acest succes reprezintă confirmarea că avem o echipă atunci când suntem bine, când suntem montați, bine mobilizați, bine organizați. Este meritul lui Edi și al staff-ului său. Avem o echipă, asta este important.
Nu om fi noi cei mai străluciți jucători din lume la ora actuală, dar o echipă cu care nu te faci de râs, spun că suntem.
Avem emoții la tragerea la sorți, aș vrea ceva ușor. Bine că suntem în urna a doua și putem accesa o grupă, hai să-i spunem, accesibilă, pentru că ușoară nu putem spune. Altceva nu ne oferă această tragere la sorți”, a spus Stoichiță, într-un interviu exclusiv acordat pentru Digi Sport, la finalul întâlnirii de pe Arena Națională.
VIDEO cu Mihai Stoichiță, după România - Elveția 1-0
Nicolae Stanciu le-a răspuns celor care au criticat echipa națională. ”Sper să fie mândri că sunt români”
”Tricolorii” erau calificați deja la turneul final din Germania în urma victoriei în fața Israelului. Naționala lui Edi Iordănescu a reușit să termine grupa pe primul loc datorită succesului de marți seară.
Denis Alibec a marcat singurul gol al partidei, în minutul 50, din centrarea cu capul a lui Olimpiu Moruțan. Nicolae Stanciu, căpitanul echipei, a ținut să le transmită un mesaj tuturor celor care au criticat echipa națională pe parcursul preliminariilor.
”Nu vreau să răspund cuiva. Vorbesc și cu cei tineri. Și ei sunt supărați uneori. Încerc să le zic că nu îi ajută cu nimic dacă răspund criticilor pentru că vor fi în continuare. În această seară sper ca cei care au zis înainte că vom termina pe locul 4, chiar după Kosovo, să fie mândri că sunt români.
Indiferent dacă eram cea mai slabă națională, că aveam cel mai slab joc, tu ca fost fotbalist care ai purtat acest tricou să spui că țara ta nu vrei să se califice mi se pare incredibil. Sper să se simtă mândri. Pentru noi este totul chiar dacă pentru ei poate nu însemană nimic.
Am reușit-o într-un stil mare. Le-am zis și băieților că suntem față în față cu istoria. După meciul cu Israel eram siguri că nu vom rata. Aș vrea cu Italia sau Portugalia în grupă.”, a declarat Nicolae Stanciu la finalul partidei.
Etichete: mihai stoichita , romania euro 2024 , romania elvetia 1-0 video
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rezultate parțiale în timp real ale alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie, primul tur de...